Scriitorul Norman Manea va fi onorat la Paris

Aflat într-un amplu turneu în Europa, scriitorul şi eseistul român Norman Manea va fi la Paris în perioada 26-28 septembrie 2017, unde își va întâlni admiratorii cu ocazia a două seri literare organizate în cinstea sa, la Maison de l’Amérique Latine şi la Maison de la poésie de la Paris. Norman Manea va dialoga cu Olivier Guez, scriitor şi jurnalist, care de-a lungul anilor i-a luat numeroase interviuri scriitorului român pentru presa franceză.

Publicitate

În 28 septembrie, la Maison de la poésie de la Ville de Paris, Institutul Cultural Român de la Paris organizează o seară literar-muzicală cu Norman Manea şi Olivier Guez, moderată de jurnalista Cristina Hermeziu, în jurul volumului de poezii al scriitorului român Parler à la pierre. Evenimentul face parte din seria de întâlniri „Platoul cu poezie – On vous sert un vers”, un amestec ludic și exigent de serată literară, atelier de traducere, conferință în jurul unui poet și happening poetic, având ambiția de a pune pe harta evenimentelor literare pariziene o întâlnire periodică cu poezia românească în traducere franceză, și de a pune în valoare vocile poețior de origine română care scriu direct în limba franceză.

Seara va fi completată de un acompaniament muzical oferit de Amit Weisberger la vioară și Mihai Trestian la ţambal, şi de lecturi în interpretarea actriţei Mădălina Constantin.

Norman Manea este, de asemenea, invitat Maison de l’Amérique Latine (Casa Americii Latine de la Paris), în cadrul unui eveniment organizat în cadrul activităţilor internaţionale ale Premiului FIL 2016, în colaborare cu Cátedra Latinoamericana „Julio Cortázar”, Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice și Institutul Cultural Român de la Paris. Întâlnirea va fi moderată de directoarea Premiului FIL, Dulce Ma. Zúñiga.

Norman Manea este laureatul Premiului literar în Limbile romanice, FIL, pe care l-a primit în cadrul Salonului Internaţional de Carte de la Guadalajara, în noiembrie 2016. Premiul se acordă scriitorilor de orice gen literar, care se exprimă într-una din limbile romanice, fiind unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume. A fost creat în 1991 şi este decernat de Consiliul Naţional pentru Cultură şi Arte al Mexicului, Universitatea din Guadalajara, guvernul statului Jalisco şi Fondul de Cultură Economică.

(w670)



Norman Manea s-a născut în Bucovina, în 1936. A suferit atât de pe urma persecuţiei naziste şi a internării într-un lagăr de concentrare, cât şi de pe urma regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. A părăsit România în 1986 şi s-a stabilit în Statele Unite, la New York, unde predă actualmente literatură europeană la Bard College. Romanele sale sunt influenţate de evenimente din biografia sa marcată de regimurile totalitare, în special Despre clovni: dictatorul și artistul (1997) şi Întoarcerea huliganului (2003), cu care a câştigat Premiul Médicis în 2006. Multe din cărţile sale au fost traduse şi în limba franceză: Le Retourdu Hooligan : une vie (tr. Nicolas Véron, Seuil, 2006), L’heure exacte (Seuil, 2007) – Les Tiroirs de l’exil. Dialogue avec Leon Volovici, (tr. Nicolas Cavaillès, Le Bord de l’eau, 2015).

Norman Manea a primit numeroase distincţii culturale în România, Statele Unite și Europa fiind cel mai premiat scriitor român în afara ţării sale de origine. In Franţa, Norman Manea a primit titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor. În România, scriitorului i s-a decernat în 2016, cu ocazia aniversării a 80 de ani, cea mai înaltă distincţie acordată de Președintele Republicii, Steaua României. Este membru al Royal Society of Literature din Marea Britanie şi al Acadamiei de Arte Frumoase din Berlin.

Olivier Guez colaborează regulat cu mari ziare internaţionale precum New York Times, Le Monde, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Figaro Magazine, L'Express, Le Point, PolitiqueInternationale, DerFreitag, DerTagesAnzeiger, Das Magazin și IlFoglio. Este autorul volumelor L'impossibleretour, unehistoire des juifs en Allemagnedepuis 1945 (2007), American Spleen (2012), Les révolutions de Jacques Koskas (2014), Eloge de l'esquive (2014) și La disparition de Josef Mengele (2017, Grasset).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel