Petre Crăciun, președintele Filialei Literatură pentru copii și tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor din România, a vorbit despre importanța protejării tezaurului național și a criticat gestionarea defectuoasă a muzeelor și a expozițiilor, subliniind că autoritățile române trebuie să ia măsuri serioase și să îmbunătățească legislația și responsabilitatea instituțiilor implicate.
Întrebat despre impactul pe care furtul Coifului de aur de la Coțofenești l-a avut asupra culturii române, scriitorul Petre Crăciun a răspuns că evenimentul a fost devastator. El a explicat că, deși nu toată lumea acordă atenție acestui tezaur, el face parte din identitatea națională, iar pierderea unor asemenea obiecte afectează profund.
„Am văzut că ați fost foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat cu tezaurul dacic în Olanda. Ce impact produce asupra culturii române acest eveniment nefericit?”, a întrebat scriitorul Flaviu George Predescu.
„Groaznic! În primul rând, e ca un cutremur, un cataclism care vine pe neașteptate. Nu a fost nimeni pregătit și în momentul în care se întâmplă o asemenea tragedie, te ia pe neașteptate și merge către o zonă de interes general, național, pentru că nu este vorba despre o piesă fără importanță. Este o piesă din tezaurul național.
Au zis unii: „Ne-am trezit acum să vorbim despre Coiful de la Coțofenești. Până acum....”. Da, dar nu te duci să-l vezi, dar știi că îl ai acolo, undeva.
Oamenilor li s-au luat multe de-a lungul timpului, au pierdut multe. În momentul în care începi să pierzi asemenea lucruri care țin de identitatea națională, pe mine m-a afectat ca istoric, m-a afectat ca iubitor de artă, și chiar și colecționar, pentru că eu valorizez și știu cât de important este un obiect, mai ales un asemenea obiect.", a spus scriitorul Petre Crăciun.
Petre Crăciun a subliniat greșelile autorităților române și a evidențiat că nu este permis să se scoată din țară și să se pună într-un singur loc atât de multe obiecte valoroase. Acesta a mai adăugat că obiectele unice trebuie păstrate și înlocuite cu copii.
„Eu sper să le recuperăm. Nu știu câte șanse sunt. Sper să existe. Au făcut foarte multe greșeli autoritățile române și eu mă îndrept cu speranță către cercetarea penală pentru că nu e vorba numai de administrarea unor lucruri, dar și de oportunitate, pentru că nu ai voie să scoți din țară și să pui într-un singur loc atâtea obiecte de valoare, aproape 700 de piese, într-un singur muzeu, indiferent care e acela. Putea să fie și Luvru, nu le pui pe toate la un loc, pentru că și acolo se poate întâmpla hazardul.
Apoi, nu le scoți din țară, scoți copii. Inclusiv Gioconda... eu cred că și la Luvru e o copie, nu este originalul.
Spun unii că sunt cinci. Păi sunt cinci, dar diferite, din perioade diferite, din materiale diferite și fiecare era absolut unic.", a spus scriitorul Petre Crăciun.
Întrebat ce părere are despre demiterea directorului Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu, Petre Crăciun a răspuns că este tardivă. El a subliniat că, în cei 15 ani de mandat, Oberländer nu a reușit să inițieze proiecte de restaurare sau refacere a muzeului și că muzeul s-a deteriorat continuu.
„Credeți că e de bun augur demiterea directorului?", a întrebat scriitorul Flaviu George Predescu.
„Da, eu cred că e tardivă pentru că domnului Oberländer cred că i se poate imputa faptul că în cei 15 ani de mandat nu a reușit să închege niciun fel de proiect de restaurare, de refacere a muzeului.
Pentru ansamblu, blamul cel mai mare este faptul că 15 ani muzeul s-a deteriorat în continuare, nu a gestionat, nu a atras fonduri. Când a existat o șansă prin 2016-2017, chiar dânsul a atacat în instanță acel proiect făcut de niște specialiști.
În schimb, a organizat expoziții în afară, pentru publicul din afară, dar foarte mulți copii nu au văzut. Îl întrebam aseară pe colegul meu dacă tezaurul ăsta a mers la Chișinău. Nu a fost. Probabil Chișinăul nu intră în zona de diplomație culturală, cum au zis foști miniștri. Eu cred că nu a fost nici la Iași, în formula aceasta extinsă, eu cred că nu a fost nici la Cluj. În schimb, îl ducem în locuri unde nu păzește nimeni. E revoltător.”, a spus scriitorul Petre Crăciun.
Petre Crăciun a subliniat că, în România, pentru a fi prevenite astfel de evenimente, este necesară schimbarea legislației și aplicarea unor pedepse dure.
„Știu că în România, dacă nu se pun și pedepse serioase, nu se sperie nimeni. Este necesară schimbarea legislației pentru ca asemenea lucruri să nu se mai poată da, dar o schimbare foarte serioasă și numirea în funcții importante a unor oameni care să se priceapă, dar să mai aibă și frica lui Dumnezeu.
Decizia cu hotărârile de guvern pentru asemenea lucruri mi s-a părut o treabă foarte bună, dovadă că, uite, s-a dat HG pentru expoziția de la Roma și nu s-a întâmplat nimic pentru că acolo au cooperat și Ministerul Culturii și Ministerul de Externe. În momentul în care sunt mai multe autorități, sunt mai atente și eventual își pot atrage atenția.
În momentul în care își ia o singură instituție răspunderea unei asemenea expoziții, toată lumea se derobează, toată lumea deleagă competența și ajunge să semneze un „Acar Păun" un document de o importanță națională. Nu e în regulă. E foarte grav ce s-a întâmplat.”, a spus scriitorul Petre Crăciun la De Ce Citim, de pe DC News şi DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu