Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin, Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti

Joi, 22 iunie, la ora 12, în Sala „Constantin Stoicescu“ a Facultăţii de Drept, scriitorul rus Evgheni Vodolazkin va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.

Evgheni Vodolazkin s-a născut în 1964 la Kiev, unde şi-a făcut studiile universitare. Este doctor în ştiinţe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări ştiintifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor şi a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum şi a lucrării Cuvioşii Kiril, Ferapont şi Martinian din Belozersk.

În 1992, la invitaţia Universităţii din München, şi-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ţinând şi cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferinţa internaţională Cultura mânăstirească: Orient şi Occident. În perioada 1998–2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfăşurând o activitate de cercetare şi publicând, în 2000, la München, monografia Istoria universală a Rusiei Vechi.

Din anul 2012 este redactor-şef al revistei Text şi tradiţie, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov şi Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi şi Bolşaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii şi eseuri Instrumentul limbii. În 2012, publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelaţia literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – şi câştigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naţionalnîi Bestseller (Bestsellerul National) şi Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurta a principalelor premii literare din Rusia, câştigând un dublu Bolşaia Kniga – Premiul al doilea şi Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanele lui Evgheni Vodolazkin sunt în curs de traducere în peste treizeci de ţări.

Miercuri, 21 iunie, la ora 18, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Evgheni Vodolazkin se va întâlni cu studenţii în cadrul unui dialog cu tema Laur – de la cunoaştere la tăcere, moderat de Madeea Axinciuc şi organizat de Programul de Studii Religioase – Texte şi tradiţii al Universităţii din Bucureşti.

În ziua următoare, 22 iunie, la ora 18.30, Evgheni Vodolazkin este prezent la Libraria Humanitas Kretzulescu, la o sesiune extraordinară de autografe.

Aviatorul, cel mai recent roman al celebrului scriitor rus, apărut în primăvara acestui an în versiune românească, a devenit la scurt timp bestseller, ocupând şi la recentul Salon Internaţional de Carte din Bucureşti, Bookfest 2017, prima poziţie în topul editurii.

După Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea.

“E linişte ca în Rai. Mi se pare, nu ştiu de ce, că în Rai trebuie să fie linişte. De fapt, uite-l, Raiul. În casă dorm mama, tata şi bunica. Ne iubim unii pe alţii, ne e bine împreună, e tihnă. Nu e nevoie decât ca timpul să înceteze să se mişte, să nu tulbure binele care s-a instaurat”.

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

“Se întâmplă însă şi aşa: cuvintele nu s-au păstrat, dar imaginea o am în totalitate. De pildă, un om care şade, în amurg.

Odaia e deja pe jumătate în întuneric, dar el nu aprinde încă lumina – o fi făcând economie? O imobilitate tristă. Un cot rezemat pe masă, fruntea se odihneşte în palmă, degetul mic stă depărtat.

Chiar şi în întuneric se vede că hainele îi sunt boţite, şi sunt aşa de brun-cenuşii, că nici nu mai au culoare, iar faţa şi mâna fac o singură pată albă.

Omul pare dus pe gânduri, deşi în realitate nu se gândeşte la nimic, se odihneşte, pur şi simplu. Poate chiar spune ceva, dar vorbele nu se aud. Pentru mine cuvintele lui nu sunt importante, şi, de fapt, cu cine să vorbească – cu el însuşi?

Că doar nu ştie că eu îl observ, iar dacă spune ceva, nu mie îmi spune. Mişcă buzele, se uită pe fereastră. Picăturile de pe geam reflectă luminiscenţa străzii, sclipesc în ele luminile trăsurilor. Ochiul de geam scârţâie...”

Evgheni Vodolazkin şi Horia Roman Patapievici

Romanul lui Vodolazkin, afirmă Horia-Roman Patapievici, “este prilejul unei reflecţii etice legate de valoarea vieţii omeneşti, de căinţă şi de iertare”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News