Scriitorul şi criticul literar american Harold Bloom a murit la 89 de ani

Profesor la Universitatea Yale şi membru al Academiei americane de Arte şi Litere, Bloom a scris peste 20 de cărţi, atât critică literară, eseistică, dar şi beletristică. Conform soţiei sale, Jeanne, în ultima perioadă de timp scriitorul se confrunta cu o deteriorare a stării de sănătate, dar a continuat să muncească, să predea la catedră şi să scrie până în ultimul moment. Harold Bloom a murit la un spital din New Heaven, Connecticut.

Principala sa moştenire artistică este volumul de critică "The Anxiety of Influence", în care aduce argumente privind creativitatea şi susţine că aceasta nu este o plecăciune plină de recunoştinţă spre trecut ci o luptă freudiană în care artistul respinge şi distorsionează moştenirea primită de la scriitorii dinaintea lui, în timp ce produce o operă care dezvăluie datoria pe care negreşit o are faţă de trecut.

Bloom se referea în special la poezie în volumul pe care l-a publicat în 1973, însă "Anxietatea Influenţei" a devenit o lucrare cu un grad mai mare de generalitate, cu privire la modul în care artistul din orice domeniu se relaţionează cu antemergătorii şi cu maeştrii săi, de la care îşi revendică inspiraţia. Maeştrii care au inspirat creaţia lui Bloom erau, printre alţii, Shakespeare, Samuel Johnson şi criticul din secolul XIX Walter Pater.

Mezinul unei familii cu cinci copii, Harold Bloom s-a născut în 1930 în cartierul East Bronx din New York, într-o familie de imigranţi evrei din Rusia. Odiseea literară a lui Bloom a început cu poezia Yiddish şi apoi i-a descoperit pe Hart Crane, T S Eliot, William Blake şi alţi poeţi.

În 1951 a absolvit Universitatea Cornell, unde a studiat sub îndrumarea celebrului critic M H Abrams, şi apoi a primit o bursă Fulbright la Cambridge. În 1955 şi-a obţinut doctoratul la Yale şi a rămas în cadrul celebrei universităţi la catedra de literatură engleză.

Personalitate nonconformistă şi conservatoare, care detesta în special ipocrizia socială, Bloom a început în ani '50 prin a se opune clasicismului rigid al lui Eliot. În decadele următoare, Bloom a criticat deopotrivă afrocentrismul, feminismul, marxismul dar şi alte curente sociale şi de gândire pe care le considera ca făcând parte dintr-o "şcoală a resentimentelor". Un elitist mândru, Bloom a respins literatura "de consum", detestând seria "Harry Potter", printre altele, şi s-a enervat când a aflat că Stephen King a primit un premiu onorific National Book Award. De asemenea, a catalogat drept "pură corectitudine politică" decizia de a-i acorda Nobelul pentru literatură lui Doris Lessing, autoarea romanului cu un puternic mesaj feminist "The Golden Notebook".

"Eu sunt un adevărat critic marxist", scrie el. "Îl urmez însă pe Groucho (unul dintre fraţii Marx - celebri comedieni americani din prima jumătate a secolului XX) şi nu pe Karl, iar vorbele lui Groucho, 'orice ar fi, sunt împotrivă!' au devenit moto-ul meu".

În lucrarea de critică "The Western Canon", publicată în 1994, Harold Bloom i-a identificat pe cei care în opinia lui sunt cei 26 scriitori de importanţă crucială pentru literatura occidentală, de la Dante la Samuel Beckett, şi-i includea printre cei mai mari scriitori contemporani pe Philip Roth, Thomas Pynchon şi Don DeLillo. Pentru Bloom, în centrul literaturii occidentale se află mereu efigia lui Shakespeare.

În "The Anatomy of Influence", o lucrare pe care a publicat-o în 2011, Harold Bloom se caracteriza drept un epicurian care a înţeles că nu există o putere mai mare decât arta şi care trăieşte pentru "momente a căror calitate este crescută prin considerente estetice".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News