Scriitorul Vasile Ernu: N-aș vrea că România să fie prea bogată, sincer să fiu
Scriitorul Vasile Ernu a vorbit despre cea mai mare temere a sa, dar și despre cea mai mare speranță.
Vedeți dialogul dintre Vasile Ernu și Ionuț Vulpescu de la Avangarda:
Alienați în muncă. Speranța lui Vasile Ernu: „Aș vrea să văd mai puțină sărăcie, să zicem așa. Eu nu vreau bogăție prea mare. N-aș vrea că România să fie prea bogată, sincer să fiu. Pentru că am văzut că când este prea multă bunăstare, ceva se întâmplă acolo straniu în țările cu prea multă bunăstare.”
I.V.: Care e spaima ta cea mai mare? De ce ți-e frică?
V.E.: Război. Cred că ar fi o tragedie foarte mare. În rest, cum spuneau bunicii noștri care au prins războiul cel mare, orice se poate rezolva, războiul să nu fie. Trebuie să fie pace. Când este în timp de pace, se pot rezolva aproape toate lucrurile.
I.V.: Dar speranța cea mai mare pe care o ai?
V.E.: Aș vrea să văd mai puțină sărăcie, să zicem așa. Eu nu vreau bogăție prea mare. N-aș vrea că România să fie prea bogată, sincer să fiu. Pentru că am văzut că atunci când este prea multă bunăstare, ceva se întâmplă acolo straniu în țările cu prea multă bunăstare. Mie îmi place, îmi plac țările meridionale, de exemplu. Unde au echilibru mai mare. Nu îmi plac țările unde se muncește prea mult. Trebuie un echilibru și în muncă. De asta Dumnezeu a dat cele 10 porunci. Nu scrie nicăieri acolo că e obligație de a munci, chiar dacă îți spune că trebuie să îți faci. Există ca o datorie, dar nu este lege pentru asta. În schimb există lege pentru odihnă. De ce? Pentru că omul are tendință să se autodistrugă. Și atunci Dumnezeu a zis și a șaptea zi omul să se odihnească.
Odihna este o chestie obligatorie. De asta trebuie să fim echilibrați în tot locul. Adică să avem timp pentru noi. Pentru că noi venind după o sărăcie cumplită am vrut să recuperăm totul și atunci ne-am apucat și am muncit. Toată generația noastră a muncit foarte mult. Și n-am avut timp pentru noi fără prea mult. N-am avut timp pentru copiii noștri. Copiii noștri i-am îngropat în jucării că n-am avut timp. Și atunci lucrurile s-ar putea să se întoarcă împotriva noastră. Copiii au nevoie de timpul nostru, de dragostea noastră, nu de banii noștri. Hai să fim serioși. Nici un copil nu are nevoie de bani. Are nevoie de noi. Și atunci trebuie să fim capabili să revenim la aceste lucruri. Și cred că încet, încet, sper să prindem la minte. Cu toate că România e destul de socială. Totuși când mergi prin orășele și sate.... eu sunt mai optimist. Chestia e foarte interesantă că mi se pare că elita noastră e mult în urma bazei sociale. Baza socială e mult mai sănătoasă.
Adică oamenii sunt oleacă mai înțelepți. Oleacă mai așezați. Pentru că au trecut prin multe. Au văzut multe. Mi se pare că elita noastră e oleacă mai dezechilibrată. Cu ea trebuie să lucrăm un puțin. Eu, de exemplu, am stat o lună la Vaslui. Eu niciodată nu m-am întors atât de optimist ca de la Vaslui. Am întâlnit oamenii acolo atât de normali. Deci am făcut un sondaj la Vaslui. Am mers prin sate, oameni de toate categoriile sociale. Și statistic cred că am zis vreo 60 de vizite, am bifat. Nu am ieșit de nicio casă fără să primesc ceva. Un măr. O nucă. O băbuță mi-a zis stai, stai, acum nu pleci la mine cu mâna goală. Și-a scos o mână de nuci și mi le-a dat. Pe mine chestia asta m-a impresionat enorm de tare. Adică oamenii aia din nimic îți fac un cadou. Îți fac un dar. Și noi ne plângem pentru nu știu ce. Și asta mi-a spus mi-am dat seama că la bază oamenii sunt încă normali. Și asta este o mare speranță.
I.V.: Vasile, mulțumesc mult pentru cadoul acestui dialog.
V.E.: Mersi și eu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
