Scriitorul Vasile Ernu, uimit de motivația copiilor bogați care vor să plece din România: Trebuie să facem ceva!

Vasile Ernu a vorbit despre motivația românilor care pleacă în diaspora.

Redăm dialogul dintre Ionuț Vulpescu și invitatul său - Vasile Ernu:

Sărăcia nu e o alegere sau o fatalitate, avertismentul lui Vasile Ernu. Ce a descoperit scriitorul în urma anchetelor sale sociale? „Indiferent de categorie socială, tendința, dorința de a pleca, este imensă a tinerilor.” Scenariul României din care toți vor să plece, bogați sau săraci, fericiți sau nefericiți

I.V.: Tu ai spus un lucru care mi-a plăcut foarte mult. Trebuie să ne batem cu sărăcia, nu cu săracii. 

V.E.: Absolut. Pentru că e prost înțeleasă. De multe ori la noi se explică sărăcia ca și când ar fi o alegere. 

I.V.: Sau o fatalitate. 

V.E.: Sau o fatalitate! Nu, fraților, asta nu e o alegere. Eu întotdeauna spun, din sărăcie se iese. În general, sărăciile sunt chestiuni structurale. Imaginați-vă că șansa voastră este să lucrați. Vii dintr-o familie în care tata lucrează salariul mediu, minim, mama pe salariul minim. Asta e o pătură mare socială în care România se încadrează. Gândiți-vă cât câștigă acești oameni. Lor nu le ajunge nici măcar să își întrețină familiile. Lucrurile sunt oleacă mai complicate. Adică sărăcia nu este o alegere. De multe ori, a munci câte 12-13 ori pe zi, nu îți asigură ieșirea din sărăcie. Și noi trebuie să punem problema asta, pentru că problemele sunt foarte serioase. Copiii acolo care se nasc, fug cu primul... Pentru că, de exemplu, pe mine m-a șocat în ultima perioadă, când mi-am dat seama, cu toate că parcă aveam conștiința acestui lucru, când mi-am dat seama că, indiferent de categorie socială, tendința, dorința de a pleca, este imensă a tinerilor. Am fost în școală de copii din cei mai bogați copii, o școală privată, și pe mine m-a șocat că toți voiau să plece. Eu îi întrebam, „vouă, ce vă lipsește? Voi, practic, prin natura păturii din care faceți parte....”, părinții lor toți sunt milionari. 

Și bogații pleacă. Vasile Ernu, despre copiii care părăsesc România: „E libertatea omului să se miște. Dar motivația lor mi s-a părut foarte puerilă într-un sens în care ei priveau România ca pe o țară nedemnă de ei.”

I.V.: Și de ce voiau să plece? 

V.E.: Este foarte interesant. Fiecare clasă vrea din alt motiv. Asta pentru mine a fost o descoperire, când am făcut acest research, cercetare pentru mine, ca să înțeleg fenomenul. Ei toți au zis, s-au uitat la mine, „cum adică? Clar că plecăm!” Deci imaginează-ți că acești copii sunt duși cu mașinile. Aduși cu mașinile. Stau în vile de milioane cu banii făcuți aici de părinții lor. Eu nu judec copiii, nu au nicio vină. Părinții lor sunt oameni care sunt potenți financiari. Foarte bine pentru ei, mă bucur. În același timp, mă gândesc că ar trebui să existe și responsabilitate. Și nu în sensul că să nu plece, Doamne ferește! E libertatea omului să se miște. Dar motivația lor mi s-a părut foarte puerilă într-un sens în care ei priveau România ca pe o țară nedemnă de ei. Adică ca o boierie parvenită. Adică locul. Noi suntem de Londra, Paris, New York. Chestia asta mi s-a părut puțin... 

I.V.: Sunt în exil la ei acasă. 

V.E.: Nu sunt ei de vină. Adică e o chestie de educație. Eu nu-i învinuiesc. 

I.V.: E o mentalitate. 

V.E.: E o mentalitate care trebuie lucrată. Trebuie discutate lucrurile astea. Poate copiii nici nu își dau seama. Și de asta eu discut cu ei. 

România, și criticată, și neiubită. Vasile Ernu: „Tot timpul România nu ne place. Nu ne convine ceva. Pentru că trebuie să criticăm, dar trebuie să fim demni de țara noastră”

I.V.: Și ai înțeles de ce România nu e demnă de ei? 

V.E.: Aici e de vină și media. Suntem de vină și noi cei maturi, în primul rând. Pentru că transmitem niște mesaje. Tot timpul România nu ne place. Nu ne convine ceva. Pentru că trebuie să criticăm, dar trebuie să fim demni de țara noastră. Noi trebuie să ne iubim. Nu e obligație. Dar trebuie să o asumăm.

I.V.: Trebuie să o criticăm ca să o facem mai bună. 

V.E.: Absolut. Adică noi trebuie să ne asumăm. Aici m-am născut, dar am niște obligații. Adică eu am crescut. E ca humusul din care crește copacul. Și copacului trebuie să îi mulțumesc. Dă frunzele jos, crește humusul, devine mai bogat și mai departe. M-am dus în clasa de mijloc. Clasa de mijloc din România este foarte interesantă pentru că ea s-a construit în ultimii 30 de ani, 20 și ceva de ani. Acolo avem cei mai bine pregătiți copii ai țării. În liceele noastre de top, acolo pur și simplu rămâi surprins. De ce sunt cei mai bine pregătiți? Pentru că sunt pompați puțin. Adică, pe lângă școala care e bună, de exemplu Vianu, școlile astea care sunt cunoscute în București, dar în fiecare oraș există așa ceva. Iașiul are trei, patru. 

Spaima middle-classului și motivul emigrației, după scriitorul Vasile Ernu: „Clasa de mijloc românească se teme foarte tare de un lucru: de sărăcie. Deci, ea când aude de sărăcie, se sperie ca de mai ceva de cancer.”

I.V.: Câteva Colegii Naționale foarte bune.

V.E.: De super top. Și toți părinții în clasa de mijloc românească vin de jos. Adică au cunoscut foamea. Mulți dintre noi venim din sărăcie. Avem o temere. Clasa de mijloc românească se teme foarte tare de un lucru: de sărăcie. Deci, ea când aude de sărăcie, se sperie ca de mai ceva de cancer.

România în care copiii din middle class pleacă pentru că jocurile par făcute de alții și nu au nicio șansă, și în care copiii săraci iau calea străinătății pentru că frigiderul e gol. Vasile Ernu: „Adică ei percep ca un soi de țară sub ocupație. De alții. Avem o problemă cu prestigiul de țară”

I.V.: Știe de unde a plecat. 

V.E.: Și atunci, să fie siguri, copiii lor nu o să guste din pâinea neagră, pompează în ei foarte multă educație. E dreptul lor. Nu știu ce o să iasă, dar într-adevăr copiii sunt foarte bine. Cei mai pregătiți copii ai țării sunt acolo. Sunt și în alte părți, dar acolo e aproape 9-9.90-10. Discuți cu ei, copiii foarte pregătiți. Ei știu. Sunt destul de deștepți la liceu. Își dau seama când îi întreb. Ei cam știu ce vrei. Adică sunt băieți isteți și fete istețe. Și zic „copii, ce facem? Terminăm liceul. Unde? Rămânem? Ridicăm țara?” Ei zic: „mai târziu, noi trebuie să plecăm”. Zic: „bun, am înțeles, dar motivați-mi.” Eu întotdeauna întreb. Să-mi motiveze și să-mi explice de ce fac ceea ce fac.

Ei sunt foarte inteligenți și spun așa. Zic: „noi înțelegem că trebuie să rădicăm țara asta și noi suntem de acord. Adică înțelegem ce vrei, dar noi vrem să învățăm. Unde sunt cele mai bune universități? Afară.” Corect. Nu pot să nu zic. Adică avem de lucru aici ca să ridicăm universitățile noastre. Să vrea să rămână copiii aici. Bun. Sunt argumente solide, solide.

Zic: „dar după ce terminați, veniți că avem de lucru aici, în țara asta”. Ei zic: „noi am vrea să venim, dar posturile, noi vrem cariera și posturile”, de exemplu, medici, mulți dintre ei vor, se fac meserii din astea serioase, adică cu cariera lungă. Și zic: „noi am veni, dar aici deja sunt cam luate lucrurile.”

Adică ei percep ca un soi de țară sub ocupație. De alții. Ok. Logica lor este corectă. Adică eu o înțeleg, atunci trebuie să facem o țară în care ei să se simtă că sunt apreciați pentru ceea ce vor să ofere. Ceea ce e logic. Și atunci zic: „măi, copii, dacă nici voi nu o să stați”, și atunci zic, „mă duc eu la săracii mei să vedem, poate cu ei ne salvăm țara.”

Și atunci te duci în liceele hard-core, școlile hard-core moldovenești. Românești, de peste tot. Acolo copiii flămânzi, pregătiți, stau ca avioanele pe pistă, cu motoarele încinse. Și zic copii, zic, „lasă-ne, moșule, că noi plecăm. Gata. Acum suntem pe pista de decolare.” Zic: „dar voi de ce? Pe voi mă bazăm în țara asta să o ridicăm”. Zic: „hai să facem o treabă”. Ei zic: „frigiderul e gol. Noi trebuie să mergem să facem.”

Și atunci toate aceste argumente sunt foarte diferite de motivele, cauzele, dar toți au intenția să plece. Și atunci teoria mea e în felul următor. Aveam câteva probleme, chiar și am scris un text, și acum o să public în perioada alegerilor pentru că pe mine, mie mi se pare că asta e o chestiune de strategie națională. Avem o problemă cu prestigiul de țară. Noi trebuie să-l construim pentru noi. Eu nu sunt naționalist, știi că eu sunt mai de stânga, nu am treabă cu naționalismul și mai departe, dar eu cred că trebuie să construim o imagine de demnitate.

E ca într-o familie, trebuie să ai o chestiune de demnitate. Chiar dacă ești mai sărac, să știi să-ți faci haina, să arate bine și așa mai departe. Să fii demn, să-ți asumi. Suntem cine suntem, dar noi ne asumăm chestia asta. Și aici trebuie lucrat și la nivel de educație, și la nivel de mass media, și la nivel de, să zicem, întreg. Pentru că trebuie să ne simțim comod în interior.

Mai ales că în România trăiești interesant și bine. România e o țară foarte interesantă. România, la nivel de bază, este chiar foarte, foarte atractivă. Pentru că oamenii sunt foarte deschiși. Oamenii încă nu s-au prea îmburghezit așa tare. Și încă e foarte interesant de făcut.

Al doilea lucru care trebuie să-l construim este să readucem cumva educația la un nivel în care să fim mulțumiți cu ea. Noi am avut acest lucru. Noi nu trebuie să uităm lucrul ăsta. Noi am avut o educație de medie. Cu școala românească de anii ’60, ’70, ’80, puteai să te prezinți oriunde în lume. Demn. Noi chestia asta trebuie să o refacem. Și noi avem încă potențial de a reface acest lucru. Adică nu o să avem niciodată Oxford, Cambridge și mai departe, dar o să avem un nivel de medicină, de inginerie și mai departe. Demn în care poată să vină și să facă și ai noștri.

Și al treilea lucru este acest tip de societate în care oamenii care sunt buni pe meseriile lor să-și poată găsi job-uri decente. În România deja încep să apară aceste posibilități. Adică ceea ce spun eu, că noi trebuie să lucrăm la acest parametru, pentru că în momentul în care atingem aceste câteva puncte centrale, lumea nu va mai pleca așa. Și eu nu sunt, iarăși repet, eu nu sunt împotriva ideii de plecare, ci numărul celor care pleacă e puțin prea mare.

Și creează un deficit destul de mare și mie mi se pare și o chestie până la urmă de... adică de ce nu ne-am simțit bine la noi în țară? Mie mi se pare,  umblând prin țară, că lumea începe să fie ceva mai mulțumită față de propria condiție. Evident că sunt zone de sărăcie foarte mare. Trebuie lucrat acolo. Evident că ne lipsește un anumit tip de strategie de echilibru. Evident că ne enervează, de exemplu, infrastructura tip CFR, care este, eu întotdeauna o consider venele acestei țări. Adică e un corp și aceasta... Deci dacă noi o abandonăm, mai ales că de ea are nevoie o largă pătură socială, oamenii acestei țări, dacă noi am reparat toate chestiile astea, lucrurile ar arăta mult mai bine. 

Vedeți mai multe aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News