O profesoară din Mehedinți a ajuns faimoasă pe Facebook, după ce a postat o scrisoare deschisă adresată Ministrului Educației, Ecaterina Andronescu. Nadina Nicolici îi transmite ministrului Educaţiei rugămintea de a reflecta asupra deciziei de retragere a titlului de colegiu unităţii de învăţământ unde predă.
Cinci colegii din Mehedinţi, patru din Drobeta Turnu Severin şi unul din Orşova, devin licee, după ce Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să revoce titlul de Colegiu Naţional sau Colegiu unităţilor de învăţământ de stat.
Titlul de "colegiu naţional" are "valabilitate limitată" şi o dată la 5 ani unitatea de învăţământ înaintează o fişă de evaluare şi documente care atestă îndeplinirea condiţiilor minimale. În acest caz, unităţile de învăţământ respective nu au îndeplinit criteriul 5 b) din art 4 al Metodologiei nr. 4030/2018, referitor la rata de promovare la examenul de bacalaureat peste media naţională, cumulată (a celor două sesiuni anuale ale examenului), pe ultimii trei ani.
Mai jos redăm întreaga postare a profesoarei Nadinei Nicolici:
"Numele meu este Nadina Nicolici şi sunt profesor la Colegiul Tehnic Lorin Sălăgean din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi. Am avut ocazia de a vă întâlni personal în anul 2010, respectiv 2013, atunci când aţi decernat şcolii noastre Diploma de Merit şi Diploma de Excelenţă în cadrul festivităţilor de decernare a titlurilor de Şcoală Europeană. Vreau să menţionez faptul că unitatea şcolară la care activez a primit acest titlu de patru ori consecutiv, începând cu anul 2007. Motivul pentru care vă scriu este legat de modificarea denumirilor instituţiilor şcolare, mai precis retragerea titlului de Colegiu unor şcoli. Retragerea denumirii de Colegiu poate nu înseamnă nimic pentru cei din exterior – în fapt este vorba despre aceeaşi şcoală. Realitatea este însă este alta, mai ales dacă o privim din interiorul şcolii. În ultimii ani, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facem cel puţin la nivel local / judeţean, este să ne promovăm. Dacă nu facem acest lucru, riscăm să pierdem din populaţia şcolară care oricum este în scădere de la un an la altul.
Experienţa pe care o am până în acest moment mi-a dovedit că indiferent ce adevăr aş vrea să vând, acesta trebuie îmbrăcat într-un „ambalaj" care să atragă atenţia şi privirea potenţialului client (în cazul nostru, viitorilor elevi şi mai ales părinţilor acestora). Timp de 11 ani de când funcţionăm cu denumirea de Colegiu Tehnic, din surse extrabugetare (programe, proiecte, premiul în bani oferit de Ministerul Educaţiei împreună cu decernarea titlului de Şcoală Europeană) am reuşit să creăm o bază materială menită promovării: sigla şcolii, o placă de marmură cu denumirea şcolii (care poate fi vizibilă de pe trotuar, zona fiind una destul de circulată), bannere pe care le folosim atât în interiorul cât şi exteriorul şcolii, un steag al şcolii pe care l-am folosit la toate activităţile din şi din afara perimetrului şcolii, tricouri pe care elevii le poartă cu mândrie la orice eveniment, pagina web a şcolii, pagina de Facebook, etc.
Apel disperat! Ajutaţi-ne să înaintăm
Aşa cum probabil vă imaginaţi, toate acestea au o siglă, un motto şi un nume: Colegiul Tehnic Lorin Sălăgean. În momentul în care titlul de Colegiu ne va fi retras, nimic din ceea ce am reuşit să acumulăm timp de 11 ani nu va mai putea fi folosit. Pentru noi acest lucru înseamnă un salt cu 11 ani înapoi, nu un pas înainte. Doamna ministru, vă rog, ajutaţi-ne să înaintăm, să evoluăm, să ne dezvoltăm, nu ne obligaţi să o luăm mereu şi mereu de la zero", spune Nadina în scrisoare.
Ce minuni putem face?
Profesoara vorbeşte deschis despre situaţia reală din şcoala unde predă: "Mai mult, ne lovim de o realitate crudă – elevii care sunt admişi în şcoli precum cea în care activez au medii de admitere mici şi foarte mici. Dacă la admiterea în liceu media la obiectul matematică sau limba şi literatura rămână este sub nota 5, ce minuni putem face astfel încât aceştia să poate promova examenul de Bacalaureat, iar procentul de promovare la acest examen să fie peste media naţională?
Totuşi, la noi în şcoală, procentul elevilor care susţin şi promovează examenul final a crescut de la an la an, dar suntem încă departe de „peste media naţională". De ce nu au fost luate în calcul şi alte merite pe care le au elevii şi profesorii şcolii? De ce trebuie mereu să ne raportăm la statistici seci şi să îi pregătim pe elevi doar pentru a promova nişte examene, nu pentru a şti ce să facă în viaţă şi la locul de muncă?"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News