Scrisoare deschisă către Marcel Ciolacu, pentru deblocarea în Parlament a noului Cod Silvic

Foto: Alex Găvan
Foto: Alex Găvan

Noul Cod Silvic este blocat în Parlament, fiind amânat de comisia pentru agricultură și cea juridică.

Conservaționistul Alex Găvan, fondator al Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde, îi adresează premierul Marcel Ciolacu o scrisoare deschisă în care îi cere să deblocheze, în Parlament, noul Cod Silvic.

„Dragă Marcel Ciolacu, dragă domnule prim-ministru,

Nu mai există absolut niciun motiv de bună credință, dar absolut niciunul, pentru ca cele două comisii raportoare restante cu codul silvic, cea pentru agricultură și cea juridică, să mai tărăgăneze includerea pe ordinea de zi a acestui subiect atât de important pentru pădurile României și societatea noastră. Ba dimpotrivă. Reprezintă o urgență în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că există tot interesul celor care sunt împotriva reformelor din sistemul silvic, nu doar să se amâne votul în plenul Camerei Deputaților până după alegeri, dar să se și retragă legea din Parlament, așa cum au cerut-o săptămâna trecută în comisia pentru mediu. Asta deși au fost nenumărate dezbateri pe acest subiect și vocile tuturor au fost ascultate.

După alegeri, presiunea pe parlamentari scade, iar potențialul pentru amendamente toxice crește exponențial. Experiența de până acum arată că s-a întâmplat asta cu nenumărate alte legi.

Raportul către plenul Camerei Deputaților trebuia întocmit încă din 25 mai, dată limită. Suntem în 11 noiembrie, jumătate de an mai târziu și acest lucru încă nu s-a întâmplat.

Comisiile pentru agricultură și juridică au obligația morală să nu mai amâne (oare în interesul cui se întâmplă?) și să își facă treaba pentru care sunt plătiți din banii noștri, ai tuturor.

Asta ca să nu pierdem și alți bani, mult mai mulți și mai importanți, cei europeni, din PNRR. Jalonul legat de codul silvic a fost depășit încă din vară, iar virarea în conturile țării a tranșei numărul patru depinde de îndeplinirea acestuia.

Codul silvic este aflat în procedură de urgență din primăvară. Vine zăpada peste noi, iar Parlamentul, prin inacțiunea sa, duce în derizoriu noțiunea de "procedură de urgență" și devine astfel complice la o gaură potențială de sute de milioane de euro. Sute de milioane de euro de care depind reforme benefice pentru noi toți.

În numele Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde, demers apolitic ce reunește sub umbrela sa peste 150 de organizații neguvernamentale, grupuri civice și persoane publice din toată România, prin prisma prerogativelor politice și executive pe care le aveți și buna credință de care știu că dați dovadă, vă rog să deblocați, neîntârzâiat, această situație profund nebenefică pentru interesele legitime ale cetățenilor țării noastre, prin convocarea, de urgență, a celor două 2 comisii, dezbaterea, votul și întocmirea raportului comun, precum și adoptarea noului cod silvic de către Camera Deputaților, înainte de alegeri.

Împrejurări excepționale, precum cele în care ne aflăm acum, cer acțiuni și măsuri excepționale, cer viziune excepțională și îndrăzneală excepțională. Cer leadership excepțional cu o etică excepțională. Iar toate astea se pot face doar însuflețiți de o dragoste excepțională.

Vă mulțumesc cu recunoștință,

Alex Găvan,

Fondator, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde“, se arată în scrisoarea deschisă pe care conservaționistul Alex Găvan i-o adresează premierului Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel