Scrisoarea către Guvern a Corinei Creţu, fără răspuns de un an: Era o solicitare de bun simţ

Europarlamentarul Corina Creţu atrage atenţia asupra faptului că s-a făcut un an decât a transmis Guvernului o scrisoare deschisă la care nu a primit răspuns nici în ziua de azi. 

"Se împlinește un an de când, cu toată bună-credința, am trimis Guvernului României o scrisoare deschisă prin care solicitam să facă public modul în care intenționa să folosească fondurile europene pentru combaterea crizelor sanitare și sociale provocate de pandemia COVID-19.

Cred că era o solicitare de bun simț, pentru că trăiam o perioadă de incertitudine în care toți românii doreau un semn de certitudine, un plan de traversare a acestei perioade. Și ar fi fost și un gest de responsabilitate, pentru că tocmai decisesem, în Parlamentul European - la data de 26 martie - flexibilizarea folosirii fondurilor europene.

Cu alte cuvinte, Statele Membre puteau decide mult mai ușor, din acel moment, cum să folosească banii europeni. Întrebările mele au rămas fără răspuns. Problema fundamentală este, însă, că aceste întrebări nu erau doar ale mele, ci ale tuturor românilor. E trist că am ajuns în situația în care comunicarea cu cetățenii nu mai este o prioritate... și cu atât mai grav cu cât e vorba despre o situație de criză", transmite Corina Creţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel