Scrisoarea de intenție cu FMI va conține varianta posibilei creșteri salariale

Jeffrey-Franks-si-Emil-Boc
Jeffrey-Franks-si-Emil-Boc

Noua scrisoare de intenție convenită între Guvern și FMI va conține și prevederea conform căreia pensiile și salariile din sectorul public ar putea fi majorate ușor, numai dacă evoluția economiei o va permite, fără a exista o decizie concretă în acest sens.

Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, iar joi seara s-a întâlnit cu reprezentanții FMI, BM și CE.

"Guvernul şi FMI au convenit ca prevederea legată de salarii şi pensii din scrisoarea precedentă să fie menţinută şi în noua scrisoare pe care Executivul o va înainta Fondului şi Comisiei Europene, ca o garanţie a faptului că cele două părţi nu exclud varianta unei creşteri moderate, dacă evoluţia economiei în primul trimestru va asigura veniturile necesare. Nu a fost însă luată o decizie concretă în privinţa unei eventuale majorări" , au declarat surse oficiale, informează Mediafax.

Numai că aceeași variantă a fost inclusă și în scrisoarea de intenție convenită la sfârsitul anului trecut cu FMI, informație care a fost dezvăluită cu multă întârziere.

Citește și:

Boc, mandatat de coaliție să negocieze cu FMI majorarea pensiilor și salariilor

De Ce nu poate da Boc 5 la sută în plus la salarii și pensii

Jeffrey Franks: Salariului minim ar putea crește

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel