Sculptorul grec de renume internaţional Takis, cunoscut pentru compoziţiile sale cinetice expuse la Paris, New York sau Londra, a murit vineri la Atena la 93 de ani, potrivit fundaţiei sale citată de AFP.
'Artistul a murit la el, la Fundaţia Takis, vineri la ora locală 06:30 (03H30 GMT)', a declarat AFP un responsabil al fundaţiei situată într-un cartier de la marginea Atenei. Pe numele său real Panayiotis Vassilakis, Takis este considerat alături de sculptorul american Alexandre Calder drept unul dintre părinţii artei cinetice, lucrările sale având adesea incluse elemente electromagnetice. Cel care se definea drept un adept 'dionisiac' al vieţii s-a impus în lumea artei contemporane, combinând elementele naturii cu cele ale fizicii în operele sale. 'Semnalele' sale, tije lungi de fier aeriene inspirate din semnalizarea feroviară şi puterile cosmice, au ornat numeroase metropole de la Paris, Londra şi Atena până la New York. O retrospectivă este în prezent în curs la Tate Gallery din Londra care va dura până la sfârşitul lunii octombrie. Născut la Atena în 1925, Takis a avut o copilărie grea marcată de sărăcie şi de anii ocupaţiei naziste(1941-1944). În 1953, el pleacă la Paris şi lucrează câteva luni la atelierul lui Brâncuşi.
În vremea aceea oscilează între Paris şi Londra, două oraşe care au devenit principalele sale surse de inspiraţie pentru primele sale opere cinetice. Impresionat de radarele, antenele şi construcţiile tehnologice care ornează gara din Calais artistul creează primele sale 'Semnale' care sunt la început rigide, pentru a se prezenta apoi ca semnale luminoase la vârful lor, în timp ce îşi schimbă progresiv forma. După ce a trăit o perioadă în SUA, unde a fost invitat să susţină cursuri la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), Takis s-a întors în Grecia în 1986 unde şi-a înfiinţat fundaţia. Sculptor prolific, el a fost totodată pionier în scenografie şi aranjamente muzicale pentru piese de teatru, colaborând cu regizorul francez de origine greacă Costa Gavras şi cu artistul americano-coreean Nam June Paik.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu