Scumpiri energie electriză, gaze. Dragnea pune tunurile pe ANRE

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democrat Liviu Dragnea, susţine că majorările succesive ale preţurilor la energie electrică şi gaz nu sunt justificate, iar vinovaţii trebuie să fie identificaţi de comisia de anchetă a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. 

"Cresc într-una preţurile şi multă lume spune că au crescut şi cresc în continuare nejustificat. Trebuie să vedem exact de ce. România este ţara din Europa care are cel mai mare procent de acceptare al pierderilor nejustificate în preţ, 17%. Să vedem de ce. Cei care distribuie energia electrică, câte pierderi au şi dacă au pierderile astea, cât de mari. Noi toţi trebuie să suportăm pierderile astea la factură. Cei de la ANRE văd că sunt foarte români, între ghilimele. Adică acceptă lucrurile astea foarte uşor şi nu ştiu dacă sunt foarte bine justificate. Comisia de anchetă va face lumină în acest caz. Este o vină, normal", a declarat, în timpul unui eveniment organizat la Alexandria, Liviu Dragnea. 

Pe de altă parte, potrivit liderului PSD, majorarea preţului carburanţilor a fost decisă de companii. 

"Preţul la carburant l-au scumpit companiile, care nu cred că au scumpit din cauza accizei. Atunci când a dat-o jos Guvernul Cioloş, că nu nu am avut şansa să intrăm în decembrie la guvernare, preţurile nu au scăzut. Deci se pare nu asta influenţează. Se pare că influenţează alte interese şi anume profitul, cu orice preţ", a mai spus Dragnea, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel