O cisternă încărcată cu uree a prezentat scurgeri de combustibil. Pentru asigurarea măsurilor PSI a fost nevoie de trei autospeciale ISU.
Un ansamblu cap tractor și cisternă a prezentat scurgeri de combustibil, pe DE 581, în zona Valea Grecului - Albișa, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la Secţia de pompieri Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Aceștia au intervenit, luni seara, cu trei autospeciale şi echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, scrie Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, intervenţia s-a desfăşurat în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, la faţa locului fiind solicitată şi prezenţa unor reprezentanţi ai Comisariatului Vaslui al Gărzii de Mediu.
”Prin apel la 112, mai mulţi participanţi la trafic au semnalat scurgeri de motorină dintr-o autocisternă aflată în mişcare. Apelanţii bănuiau că autovehiculul transporta motorină, iar scurgerile aveau loc din cisternă.
Cum în zona respectivă se aflau în deplasare mai multe autocisterne care se îndreptau spre PTF Albiţa, echipajele de intervenţie au verificat toate autocisternele aflate pe sensul de mers către zona de frontieră.
În apropiere de Albiţa, pe drumul care duce spre localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi, echipajele de intervenţie au găsit autocisterna din care se scurgea motorină. Autocisterna transporta uree, însă tot combustibilul din rezervor s-a scurs pe drum şi într-o rigolă.
Pompierii militari au asigurat zona şi măsurile specifice în astfel de cazuri, după care au împrăştiat material absorbant pe carosabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Conducătorul autocisternei a fost evaluat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii incidentului.
Citește și: Conductă de gaz ruptă de o mașină care a ieșit de pe carosabil în Giurgiu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News