Cozmin Gușă, consultant politic, a vorbt despre posibilitatea amânării alegerilor parlamentare.
"În baza deciziei CCR, luată la limită după cum ai văzut, i s-a dat de lucru din nou lui Klaus Iohannis. Pronosticul meu este că va aştepta la limită cele zece zile permise pentru a întoarce legea în Parlament. Ceea ce ne duce dincolo de 25-27 octombrie. Şi apoi cred că ne vom afla după depunerea listelor, care se va face până pe 22 octombrie, şi nu ştiu care sunt prevederile legale, intrând sau nu în campania care demarează tot la începutul lui noiembrie.
Intervin prevederile legale pe care să vedem cine le va desluşi. Dacă va fi un conflict între decizia Guvernului susţinută de preşedinte şi decizia Parlamentului, CCR este posibil să fie chemată din nou să se pronunţe, ceea ce ridică o problemă de maximă constituţionalitate. Vom sta atârnaţi în această pre-campanie de această contradicţie între ordonanţa Guvernului, decizia prezidenţială, respectiv dezbaterea din Parlament, discuţia din Parlament în baza deciziei Curţii, că amânarea alegerilor este constituţională, este legală", a spus Cozmin Guşă, într-un interviu pentru DC News.
Interviul complet, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News