Se anunţă mare boom pe piața crypto. Ce se întâmplă cu bitcoin-ul

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Se preconizează o perioadă excelentă pentru piața crypto, spun specialiștii. Bitcoin se află la mai puțin de un an distanță de un eveniment cheie: halvingul („înjumătățirea"). Ce înseamnă asta pentru cei care deţin monede virtuale?

Publicitate

Se anunţă mult aşteptatul "halving" pentru primăvara anului 2024. Ce înseamnă, mai exact? Se reduc cu 50% recompensele pentru minerii de Bitcoin – voluntari care utilizează echipamente specializate pentru a valida generarea de noi tokenuri.

Cu alte cuvinte, se reduce numărul de unități noi de Bitcoin lansate pe piață, în condiţiile în care numărul maxim de Bitcoin care vor fi vreodată în circulaţie este limitat la 21 de milioane.

O ofertă mai scăzută  însoţită de o cerere constantă duce la creşterea preţurilor, tendință așteptată și pentru 2024/2025 din partea investitorilor, spun analiştii. Așadar, acum ar fi momentul propice pentru a aduna cât mai mult.

„Analizând istoric configuraţiile preţului din preajma ‘înjumătăţirii’ Bitcoin, se pare că, adesea, investitorii acumulează în perioada premergătoare evenimentului, deşi momentul exact şi amploarea randamentelor după ‘înjumătăţire’ pot diferi”, a declarat Jamie Sly, analist la CryptoCompare, pentru CNBC.

În lunile premergătoare halvingului, preţul Bitcoin tinde să-şi continue creşterea, potrivit sursei citate.

Bircoin-ul, parcurs impresionant

După evenimentul din 11 mai 2020, criptomoneda a crescut cu 688,3% în următoarele 546 de zile, până la un maxim de 68.000 de dolari, în noiembrie 2021. În urma celui mai recent halving, acela din iulie 2016, a urmat o creştere masivă a valorii unui Bitcoin, cu 2.824%, până la un maxim istoric în acel moment, de 19.065 dolari, la jumătatea lunii decembrie 2017, potrivit CCData.

Piața crypto ar putea exploda şi mai repede decât se preconizează dacă BlackRock va primi „undă verde” pentru dezvoltarea ETF-ului cu activ suport Bitcoin spot.

Până acum au fost trei halvinguri: în 2012, 2016 și 2020.

Valoarea BTC a trecut de 30.000 de dolari, după mai multe săptămâni în care prețul a oscilat în intervalul 25.000 – 28.000. În decembrie 2022, prețul unui BTC era de 16.000 de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel