Se apropie 1 iunie, Ziua Copilului. ANPC a găsit jucării periculoase

Foto Pexels
Foto Pexels

Jucării posibil periculoase pentru copii sau notificate ca periculoase se vând încă în magazine.  

Alegeri prezidentiale 2024

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de 1,5 milioane de lei în urma controalelor din țară.

ANPC a făcut un control, în perioada 6 - 19 mai, în întrega țară, pentru a vedea dacă se respectă prevederile privind siguranţa jucăriilor.

Au fost verificaţi 594 operatori economici, la 436 dintre aceștia, reprezentând 73,4%, înregistrându-se abateri de la prevederile legale.

ANPC a dat 538 de sancţiuni, din care 250 avertismente şi 288 amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproape 1,5 milioane lei.

A fost oprită vânzarea unor jucării în valoare de 630.000 lei

Copiii sunt cei mai importanți pentru noi, iar siguranța și sănătatea lor este o preocupare permanentă pentru ANPC. Calitatea și fiabilitatea jocurilor și jucăriilor comercializate în România reprezintă o condiție esențială pentru noi, fiind absolut necesar ca aceste obiecte să respecte toate standardele relevante, pentru a da garanția părinților că sunt sigure și le pot cumpăra liniștiți pentru copiii lor”, a declarat președintele ANPC, Claudiu Dolot.

 

Principalele abateri constatate de echipele de comisari ANPC au fost:

- Lipsa menționării pe etichetă a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi adresa la care aceștia pot fi contactaţi, în județele: Arad, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Gorj, Giurgiu, Teleorman, Bihor, Bacău, Iași, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu, Dolj și Maramureș.

- Lipsa menţionării numărului unic de înregistrare al jucăriei, pe ambalaj sau în documentele însoţitoare, în județul Mehedinți.

- Lipsa aplicării în mod vizibil, lizibil şi de neşters a marcajului de conformitate CE, și a declarației de confrmitate, în județele: Olt, Iași, Bacău, Mureș, Covasna, Sibiu, Mehedinți, Maramureș, Brașov, Timiș, Ilfov și Galați.

- Nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă și lipsa avertismentelor generale (sau lipsa traducerii acestora în limba română), în județele: Hunedoara, Olt, Mehedinți, Giurgiu, Alba, Mureș, Caraș-Severin, Ialomița, Prahova, Teleorman, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Vaslui, Neamț, Bihor, Galați, Sibiu, Bacău, Covasna, Gorj, Vâlcea, Arad, Caraș Severin, Iași și municipiul București.

- Comercializarea unor jucarii care au facut obiectul notificarilor RAPEX, în județele: Galați, Vaslui și Ialomița.

- Nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor, în județele: Mureș, Cluj, Maramureș, Giurgiu, Arad, Suceava și municipiul București.

- Pracitici incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, în județele: Covasna și Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel