În capitala ucraineană se aud explozii.
Mai multe explozii au fost auzite joi în capitala ucraineană Kiev la puţin timp după declanşarea sirenelor de raid aerian, potrivit jurnaliştilor France Presse de la faţa locului, în timp ce armata ucraineană a anunţat că rachete ruseşti ţintesc obiective din vestul Ucrainei.
Exploziile de la Kiev au survenit la puţin timp după ce la Moscova preşedintele rus Vladimir Putin şi-a încheiat marea conferinţă de presă anuală, unde a reafirmat că Rusia va merge până la capăt în războiul din Ucraina, până când îşi va atinge obiectivele, printre care a menţionat demilitarizarea şi neutralitatea militară a acestei ţări.
Mai multe canale de Telegram anonime, dintre care unul este considerat a fi apropiat de preşedinţia ucraineană, afirmă că exploziile auzite la Kiev au fost provocate de activitatea antiaerienei ucrainene care încearcă să doboare proiectilele ruseşti. Sirenele de raid aerian au fost declanşate de patru ori în cursul zilei de joi la Kiev, o premieră în ultimele luni.
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, Iuri Ignat, a declarat că mai multe rachete ruseşti au ţintit zona oraşului Starokonstantinov, din regiunea central-vestică Hmelniţki. Acolo se află în special un important aerodrom al armatei ucrainene, unde sunt bazate avioanele de atac Sukhoi SU-24M, folosite de armata ucraineană pentru lansarea rachetelor Storm Shadow asupra ţintelor ruseşti din spatele liniei frontului.
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay
Acel aerodrom a fost frecvent ţinta atacurilor ruseşti cu drone şi rachete. Oficialul ucrainean nu a precizat însă dacă acum aerodromul a fost atacat din nou, conform Agerpres.
Cu puţin timp înaintea declanşării alertei de raid aerian, Forţele Aeriene ucrainene au observat decolarea unor avioane de vânătoare ruseşti MiG-31 din regiunea Nijni Novgorod. Aceste avioane sunt folosite de Rusia pentru lansarea rachetelor hipersonice Kinjal, care sunt foarte dificil de doborât.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu