Se caută un nou director general pentru Fondul Monetar Internațional care să o înlocuiască pe Christine Lagarde, a declarat luni un oficial european pentru Reuters.
Christine Lagarde a fost nominalizată săptămâna trecută de liderii UE pentru postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), urmând să îşi preia noile atribuţii la începutul lunii noiembrie.
Astfel că postul de director general al FMI rămâne vacant, iar reprezentanții UE caută acum candidatul ideal.
Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional.
"Există o dorinţă puternică în rândul statelor europene de a veni cu un candidat unic", a declarat pentru Reuters un oficial care a dorit să îi păstreze anonimatul, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro unde ar putea fi discutat, în mod informal, acest subiect. Oficialul a mai spus că preşedintele Eurogrupului, Mario Centeno, se numără printre cei care sunt implicaţi în aceste discuţii, împreună cu Finlanda, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu