Se caută o monedă din aur de 100 de kilograme. Descinderi de amploare la Berlin

Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

O moneda canadiană, cu o valoare estimată de 3,75 milioane de euro, a fost furată de la Muzeul Bode din Berlin în 2017 și nu a fost încă recuperată.

Poliția din Berlin a descins la locuințe și magazine de bijuterii care ar putea fi implicate în furtului unei monede uriașe din aur de 100 kg furată dintr-un muzeu din capitala Germaniei, relatează The Guardian, scrie Mediafax. 

Descinderile de dimineață s-au concentrat asupra a opt suspecți cu vârste cuprinse între 14 și 51 de ani, de diferite naționalități, a spus poliția.

Despre suspecți poliția presupune că ar fi făcut parte dintr-un grup care a obținut aur furat pentru a-l topi și a turna monede de colecție, pe care apoi le-a vândut ca autentice prin magazine de bijuterii operate de ei sau de rudele lor. Unele dintre falsuri circulă deja, a spus poliția.

Ce a descoperit poliția 

Căutările au condus la descoperirea de monede contrafăcute, instrumente de falsificare și o sumă cu „cinci cifre” în numerar, a spus poliția.

"Evaluarea probelor este în curs", a spus poliția. „Printre altele, se examinează o posibilă legătură cu furtul monedei de aur de la Muzeul Bode”.

Procurorii din Berlin au declarat că nu au fost făcute arestări, dar că ancheta continuă.

Suspect cheie în alt caz, arestat 

Căutările au avut loc la doar două zile de la arestarea unui suspect cheie în furtul spectaculos de anul trecut al unor bijuterii din secolul al XVIII-lea de la un muzeu din Dresda, individ care provine dintr-o familie criminală legată de furtul monedei uriașe de aur. Mohamed Remmo, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat de autoritățile berlineze în cartierul Neukölln, luni. Fratele său geamăn, Abdul Majed Remmo, este căutat în continuare.

Polițiștii și procurorii nu au precizat dacă există o legătură între arest și percheziții, dar membrii aceleiași familii au fost condamnați la începutul acestui an pentru furtul monedei canadiene de aur. Este vorba de verii Ahmed Remmo și Wissam Remmo, care, împreună cu un prieten care lucra ca paznic la muzeu, au fost condamnați pentru furtul monedei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel