Ofertă generoasă de joburi pe piaţa HoReCa!
Angajatorii din sectoarele cu activitate specifică verii au început să îşi mărească echipele, deşi mai sunt aproape două luni până la începerea oficială a sezonului estival, astfel că în HoReCa şi turism numărul de oferte a crescut cu 25% în aprilie faţă de începutul anului, potrivit datelor oferite de platforma de recrutare BestJobs.
În creştere sunt şi joburile din vânzări şi construcţii, cu 15%, respectiv 17% mai multe decât în ianuarie. O parte semnificativă a personalului sezonier din HoReCa şi Turism vine, de regulă, din rândul studenţilor şi al liceenilor.
„HoReCa şi turismul sunt încă în proces de redresare după efectele crizei sanitare, care au accentuat deficitul de personal şi au creat o problemă constantă pentru antreprenorii din aceste domenii. Tocmai de aceea, căutările pentru lucrători sezonieri care să poată gestiona activitatea specifică verii au început deja. În ciuda unei creşteri considerabile a locurilor de muncă disponibile pe BestJobs, aplicările au crescut doar cu 10%, ceea ce anunţă o întârziere în găsirea de personal suficient. Cu toate acestea, putem anticipa că aplicările se vor intensifica odată cu începerea vacanţei de vară, întrucât o parte semnificativă a personalului sezonier din HoReCa şi turism vine, de regulă, din rândul studenţilor şi al liceenilor”, spun reprezentanţii celei mai mari platforme de recrutare din România.
Cele mai căutate roluri din HoReCa sunt pentru barista şi ospătari, pentru care salariul este cuprins între 500 şi 800 de euro/lună. În judeţul Constanţa, se caută şi bucătari, iar salariul se situează în intervalul 1.000 – 1.500 euro/lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News