Se cere anularea sentinței de condamnare la moarte a soților Ceaușescu și recuperarea unor bunuri confiscate

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Avocatul Bogdan Petre, reprezentantul legal al unei persoane cu calitatea de moștenitor al familiei Ceaușescu, va cere anularea sentinței de condamnare la moarte a acestora, invocând faptul că procesul din 1989 a fost unul nedrept și ilegal.

Deși au trecut mai bine de 35 de ani de la execuția celor doi, dezbaterea privind corectitudinea condamnării lor rămâne actuală. Avocatul Bogdan Petre susține că soții Ceaușescu nu au beneficiat de un proces echitabil și intenționează să redeschidă cazul în fața Curții Militare de Apel București, unde sunt programate audieri pe 18 și 25 septembrie 2024.

Acțiunea juridică are drept scop nu doar anularea sentinței de condamnare la moarte, ci și rejudecarea procesului, pentru a face lumină asupra circumstanțelor care au dus la decizia fatală. „Apelant intimat-inculpat” și „Apelant imitantă-inculpată” sunt termenii sub care Nicolae și Elena Ceaușescu vor fi reprezentați în instanță, în încercarea de a obține o reparație morală postumă.

Ginerele și nepotul Ceaușeștilor cer și recuperarea unor bunuri confiscate.

„Procuratura ne-a confiscat o parte din bunuri, o altă parte ni le-a restituit. Dar în înțelepciunea ei, procuratura știa care lucruri sunt dobândite prin infracțiuni și care nu. Nu este vorba de recuperarea averii lui Ceaușescu. Este vorba despre bunurile personale ale mele și ale Zoei Ceaușescu. Noi dacă voiam să obținem și cele mai mici bunuri de la familia Ceaușescu, aveam dreptul să cerem acele bunuri care sunt excluse de la confiscare, oricare ar fi fost sentința”, a declarat Mircea Oprean, soțul răposatei Zoe Ceaușescu.

Sentința care a dus la execuția cuplului Ceaușescu a fost pronunțată de „Tribunalul Militar Excepțional” în ziua de Crăciun a anului 1989, la inițiativa Consiliului Frontului Salvării Naționale, organism din care făceau parte personalități precum Ion Iliescu și Petre Roman. Această decizie, care a fost luată și pusă în aplicare în aceeași zi, fără drept de apel, este contestată acum în fața justiției, cu argumentul că a încălcat dreptul fundamental la o cale efectivă de atac.

Într-un comunicat de presă, avocatul Bogdan Petre a subliniat că scopul acestei rejudecări este de a asigura transparența asupra probelor și procedurilor care au stat la baza condamnării. „Cererea de rejudecare a procesului are ca obiect demararea dispozițiilor legale pentru punerea la dispoziție a probelor care au stat la baza sentinței, precum și actele procedurale ale împlinirii acesteia”, a declarat acesta.

Este pentru prima dată în istoria recentă a României când un astfel de subiect va fi dezbătut public în cadrul unui proces, deschizându-se astfel o discuție amplă despre corectitudinea justiției din perioada revoluționară. 

Cererea, depusă cu 12.687 de zile peste termen

Decizia instanței din septembrie 2024 ar putea avea implicații majore asupra modului în care este perceput procesul și execuția soților Ceaușescu, oferind o nouă perspectivă asupra unuia dintre cele mai dramatice momente din istoria recentă a României. Dacă instanța va admite apelul și va proceda la rejudecarea cazului, acest demers ar putea deschide un capitol nou și surprinzător în istoria post-decembristă a țării.

Din punct de vedere procedural, Curtea Militară de Apel București va trebui să analizeze competența de a soluționa cauza atât din punct de vedere material, cât și teritorial. Soții Ceaușescu vor fi reprezentați de avocatul care a întocmit acțiunea. Dacă instanța militară va constata că are competența necesară și nu vor apărea alte incidente procedurale, dezbaterile vor aborda în primul rând problema termenului de depunere a apelului.

Conform Codului de procedură penală în vigoare, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel (art. 408, alin. 1). Apelul poate fi declarat de procuror, de inculpat sau de orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței (art. 409). Cu toate acestea, o dificultate majoră în cazul apelului depus de avocatul soților Ceaușescu este respectarea termenului legal, prevăzut de art. 410, care statuează că apelul trebuie depus în termen de 10 zile de la data la care persoana a aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea. În cazul de față, de la execuția soților Ceaușescu până la strigarea cauzei în fața Curții Militare de Apel București, pe 18 septembrie 2024, vor fi trecut 12.687 de zile, nu 10.

Judecătorii militari vor trebui să decidă dacă acest apel, depus cu mult peste termenul legal, poate fi acceptat. Abia dacă instanța va considera că apelul a fost depus în mod legal, vor urma dezbateri pe tema legalității constituirii Tribunalului Militar Excepțional și a sentinței de condamnare la moarte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel