Se dau TICHETE SOCIALE pentru masă caldă, din decembrie. Cine beneficiază de ele, tot ce trebuie să știi

Din luna decembrie, urmează să fie date persoanelor din categoriile vulnerabile tichete sociale, în fiecare lună, pentru mese calde. 

De tichetele sociale pentru mese calde vor beneficia pensionarii cu venituri echivalente indemnizației sociale pentru pensionari cu vârsta de peste 75 de ani, precum și persoanele fără adăpost, după cum urmează: 

- persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii. În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizații sau venituri din pensii aflate în plată, iar valoarea cumulată a acestora depășește valoarea indemnizației sociale pentru pensionari, aceștia nu beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. 

- persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.

Tichetele sociale pentru mese calde vor fi distribuite pe suport electronic. Valoarea unui tichet social este de 180 de lei/lună. Banii nu pot fi retrași sau schimbați în numerar. Cardul cu suma de 180 de lei poate fi folosit doar pentru cumpărarea meselor calde. Nu poate fi folosit în afara țării. În fiecare lună, cardul se alimentează cu suma prevăzută mai sus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel