Spitalele CFR, în anii de după Revoluție, au fost subfinanțate, iar acest lucru se vede în calitatea actului medical.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, susține că spitalele CFR, deși subfinanțate, nu vor fi desființate, ci transferate Această mișcare se va face fie la autoritățile locale, fie chiar la Ministerul Sănătății.
”Aşa cum ştiţi, în coordonarea Ministerului Transporturilor se află 15 spitale. Au rămas în coordonarea Ministerului Transporturilor dinainte de '89. (...) N-a spus nimeni că desfiinţează spitale, aşa cum am văzut unele ştiri.
Nimeni nu a spus acest lucru, ci că vor fi transferate, după caz, la autorităţi locale. Că e vorba de Consiliul Judeţean, că e vorba de o primărie municipiu reşedinţă, că e vorba de o asociere între cele două, că e vorba de universităţi sau că e vorba, cum e la Bucureşti, de alt minister, Ministerul Apărării, astea sunt soluţiile. Nu desfiinţează nimeni nimic. (...) În momentul când transferi, e cu preluare de atribuţii, adică cei care vor lua aceste spitale - şi să ştiţi că s-a făcut acest proces e foarte înaintat - vor prelua şi acele lucruri care ţin de specificul acelor spitale", a spus ministrul Sorin Grindeanu, la Comarnic, scrie Agerpres.
Ministrul Transporturilor a ținut să precizeze că în toată perioada post-revoluționară, spitalele de sub ”umbrela” Transporturilor sunt subfinanțate, iar acest lucru se vede în calitatea actului medical, motiv pentru care este indicat să se renunțe la ele.
”Dincolo de faptul că eu zic că trebuie o separare, să ştiţi că eu cred că în aceşti ani, şi nu doar cred, ştiu în aceşti ani de după Revoluţie acest sistem, cele 15 spitale, cred că a fost subfinanţat.
E greu la Ministerul Transporturilor să te ocupi de spitale, trebuie sa te ocupi de altceva la Ministerul Transporturilor. Această subfinanţare până la urmă se vede în actul medical.
Cu tot respectul pentru medici, pentru personal, mă refer la dotări şi la toate lucrurile care ţin de de o bună finanţare. Atunci eu cred că e o situaţie win-win în care, dacă se merge la autorităţile locale sau la universităţi de medicină, universităţi de profil şi se obţine o finanţare mult mai bună, lucrurile sunt cât se poate de în regulă. Asta este dorinţa noastră, nu se desfiinţează nimic, nu vor fi daţi oameni afară şi concediaţi”, a adăugat ministrul.
Citește și: Mihai Tudose a acceptat. Rol pentru europarlamentare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu