Austria se opune, în continuare, extinderii spațiului Schengen, în ciuda demersurilor de la Bruxelles.
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu întreabă cum este posibil ca o întreagă UE să se împiedice de un... ciot, în decizia extinderii spațiului Schengen. Întrebat dacă nu este un joc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu spune că nu este plauzibil și că, ”din câte am înțeles, singurul moment relevant este JAI-ul din octombrie. Dacă vom intra nepregătiți atunci, mai bine nu intrăm și nu aducem subiectul pe agendă”.
Citește aici: Austria o refuză pe von der Leyen. Respinge extinderea Schengen. ”Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”
”Chiar partenerii - nu mai vorbesc despre cei care sunt neparteneri ai României - nu trebuie obișnuiți cu ideea că ne promovăm un interes major, după care îl pierdem, nu trebuie obișnuiți cu ideea că români sunt asigurați din mai multe direcții, dar nu-și calibrează bine momentul și atitudinea și pierd decizii despre care ei, acasă, sunt relevante și necesare” spune Cristian Diaconescu.
Fostul ministru afirmă că atunci când te afli la ușă, trebuie să știi ce se întâmplă în țară. Cristian Diaconescu consideră că România ar trebui să continue în tandem cu Bulgaria. Agresivitatea nu este o variantă - ”doar ca să dăm bine la București”. ”Doar ne furăm singuri căciula” avertizează acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News