Află în articol cum va fi vremea în zilele următoare.
Astăzi avem o vreme mai caldă decât zilele trecute, dar se pare că nu va dura mult. Mihai Huștiu, meteorolog ANM, spune că începând de mâine plouă din nou în mare parte din țară, iar în unele regiuni vom avea chiar și furtuni, cu descărcări electrice și intensificări ale vântului.
VEZI ȘI: Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
"Cât privește prognoza pentru următoarele zile, astăzi o vreme ceva mai bună decât ieri și o încălzire semnificativă pentru că iată avem circulația aceasta sudică dinspre Peninsula Balcanică și o masă de aer mult mai caldă decât zilele trecute. Temperaturile ajung la 23-24 de grade, însă și gradul de instabilitate atmosferică crește treptat, astfel că după-amiază așteptăm averse, descărcări electrice și chiar intensificări de vânt în partea de vest, nord-vest a țării, pe la munte local, prin centru, iar la noapte și în partea de sud-est.
Ziua de mâine se anunță din nou ploioasă în mai toate zonele țării, cu mențiunea că în sud-estul țării sunt așteptate și furtuni. Cu alte cuvinte, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului", a declarat Mihai Huștiu la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu