Elena Mateescu, directorul ANM, a spus cum va fi vremea în zilele următoare.
Revin temperaturile la pragul caniculei în România, a anunțat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN. În unele zone ale țării vor fi înregistrate chiar și 32 de grade.
"Vorbim de majoritatea zonelor, mai ales începând de miercuri, când vom consemna valori la scara întregii țări între 21, până la 30-31° ceea ce înseamnă valori cu mult mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă.
Mâine este posibil să consemnăm 19 până la 29°, dar în același timp să mai vorbim și de precipitații în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat, local în Oltenia și în nordul Moldovei, acolo unde aversele, pe intervale scurte de timp sau prin acumulare la nivel local, vor putea înregistra valori de peste 15-20l/m².
VEZI ȘI: Vremea până în luna octombrie: Ploi în majoritatea județelor și temperaturi variabile
În timp ce în restul țării, respectiv în partea de sud-sud-est, acestea vor înregistra o probabilitate redusă de a se consemna valori cantitative mai însemnate. Vorbim și de vânt în partea de vest-nord-est a țării, dar și în zona montană, cu rafale în general de 50-60km/h după care, de miercuri, o vreme în încălzire în majoritatea zonelor, așa cum menționam, chiar mai caldă decât în mod obișnuit și mai ales în a doua parte a săptămânii și sfârșitul de săptămână, care va aduce chiar valori de până la 31-32° în Câmpia de Vest și în Câmpia Română, inclusiv în Capitală", a spus Elena Mateescu, directorul ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu