Primarul Sectorului 1 a avut o primă rundă de discuții cu administratorul Băneasa Shopping City, în care a propus luarea unor măsuri de siguranță suplimentare.
În condițiile în care s-au impus aceste ”măsuri suplimentare care trebuie luate pentru prevenirea contaminării cu coronavirus în incinta centrului comercial”, primarul Daniel Tudorache a explicat, pentru DC News, ce ar putea urma, în cazul în care epidemia de coronavirus devine și mai virulentă:
”Am discutat și posibilitatea să închidem mall-ul Băneasa. Am discutat. Nu este, însă, o decizie pe care să o iau eu, dar, în perioada următoare, cred că se va lua în calcul închiderea nu a întregului complex comercial, a tuturor magazinelor, pentru că eu cred, de exemplu, că hipermaketul Carrefour ar trebui să rămână deschis pentru aprovizionarea populației”, ne-a declarat Daniel Tudorache.
”Nu sunt probleme cu dezinfectanții. M-am interesat la cei care produc și am înțeles că a fost o sincopă la graniță, dar se va debloca în următoarea perioadă.” a afirmat primarul, în contextul în care produsele dezinfectante nu mai sunt de găsit pe rafturile magazinelor.
”Luăm, așadar, în calcul, în eventualitatea accentuării problemelor, închiderea magazinelor, a teraselor. Am discutat și cum am putea face acest lucru. Jumătate dintre cei care au magazine își doresc închidereea lor, jumătate nu. Dacă se ia o decizie, trebuie să se supună. În acest moment, pot pune că la Carrefour încasările au crescut cu 50-60%. Acum se acoperă stocurile”, a mai declarat, pentru DC News, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Citește și: ANUNȚ despre Băneasa Shopping City. Primarul Tudorache, discuții cu conducerea mall-ului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News