Preşedintele suspendat Traian Băsescu a comis o serie de erori în ultimul discurs rostit la Cotroceni. El a făcut o precizare importantă în această seară "La masterul din Catania mă refeream când am spus "dottore". Această declaraţie arată că Băsescu ştia dinainte de problemele la masteratul lui Ponta şi alimentează zvonurile că el a lansat-o în ziarul "Adevărul". Publicaţia deţinută de Dinu Patriciu a fost cea care a lansat în exclusivitate informaţiile despre doctoratul lui Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a rostit două discursuri pe tema reprezentării României la Bruxelles. În cele două discursuri Băsescu a folosit de opt ori expresia "Dottore" sau "Doctor făcut de Adrian Năstase". Băsescu a încheiat cu expresia "Când eşti doctor în drept, eşti tare! Dottore!".
În 2009, Băsescu, îl acuza pe Dinu Patriciu că a lansat în piaţă filmuleţul cu el lovind un copil în campania electorală din 2004. Cu ochii în lacrimi, Băsescu i-a transmis lui Patriciu "Ruşine, Dinu Patriciu!".
Un alt aspect sesizat în declaraţiile din această seară a fost cea legată de anunţarea măsurilor de austeritate. Băsescu a spus că a fost nevoit să le anunţe el, pentru că Guvernul nu avea legitimitate. În această situaţie, acesta poate fi considerat un atac la Constituţie. Preşedintele statului are obligaţia de a fi garantul instituţiilor statului şi se ridică întrebarea cum a condus România cu un Guvern ilegitim, cum a fost cel al lui Emil Boc, din spusele preşedintelui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News