Un angajat al hotelului Sofitel din New York se afla în apartamentul ocupat de Dominique Strauss-Kahn când camerista care îl acuză de agresiune sexuală pe fostul director al FMI a intrat, a declarat miercuri o sursă din cadrul poliţiei şi una apropiată grupului hotelier, relatează AFP.
Presupusa victimă a lui Strauss-Kahn s-a prezentat sâmbătă în faţa apartamentului 2806 al hotelului Sofitel din Manhattan şi a constatat că "uşa era întredeschisă", a explicat sursa din cadrul poliţiei. Tânăra "a împins uşa, un angajat debarasa după micul dejun şi i-a spus că poate face curat în cameră", a continuat sursa apropiată hotelui Sofitel.
Camerista a "revenit apoi în cameră cu căruciorul utilitar, iar celălalt angajat a plecat", adaugă sursa citată.
Potrivit acesteia, hotelul din Manhattan are camere de luat vederi "numai în lobby şi la etajele unu şi doi, unde se află sălile de reuniune", precizând că nu există "nicio cameră de luat vederi pe culoare, nici în camerele sau apartamentele" hotelului.
Potrivit declaraţiilor anchetatorilor americani, presupusa victimă a intrat sâmbătă în apartamentul 2806, crezând că este gol, în timp ce Strauss-Kahn făcea duş în baie, le celălalt capăt al apartamentului.
Citeşte şi:
Dominique Strauss-Kahn ar putea fi eliberat condiţionat pentru o cauţiune de un milion de dolari
Dominique Strauss-Kahn este vizat de şapte capete de acuzare, în special pentru tentativă de viol şi sechestrare de persoane şi este încarcerat de luni. Reclamanta, o mamă singură în vârstă de 32 de ani originară din Guineea, a compărut prima dată miercuri, cu uşile închise, în faţa justiţiei. Ea neagă că ar fi avut o relaţie sexuală consimţită cu fostul director al FMI.
Citeşte şi:
Dominic Strauss Kahn a demisionat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News