Se întâmplă în România: Festival de film într-un oraș fără cinematografe

teatru galati
teatru galati

Film la teatru. Cinefilii gălăţeni au posibilitatea să vizioneze, timp de zece zile, 16 filme artistice cuprinse în programul Festivalului de Film Rus, care a început, vineri, la Galaţi, la Teatrul Muzical Nae Leonard, municipiul reşedinţă de judeţ neavând nicio sală de cinematograf funcţională.

teatru galatiFestivalul s-a deschis cu filmul Preotul, producţie din 2009, a regizorului Vladimir Hotinenko. Pe parcursul celor zece zile de festival se vor difuza, printre altele, celebrele filme ruseşti Moscova nu crede în lacrimi, Soarele alb al deşertului sau Fiara mea dulce şi blândă, o ecranizare după Dramă la vânătoare a lui Cehov, regizată de cunoscutul şi talentatul Emil Loteanu. Vor fi însă difuzate şi producţii noi, premiate, precum filmul Cum am petrecut în vara asta, peliculă care a obţinut anul trecut Ursul de argint la Festivalul de la Berlin, informează Mediafax.

În municipiul Galaţi există, în prezent, patru săli de cinematograf şi Grădina de vară, toate închise, unicul cinematograf din oraş, privat, funcţionând şi pe post de discotecă. Cele cinci săli închise sunt în administrarea RADEF, Primăria Galaţi încercând de trei ani, fără succes, să le preia în administrare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel