Se întoarce viscolul! Judeţele vizate de avertizarea ANM

Meteorologii anunţă cod portocaliu de viscol în 7 județe, până marți seara și cod galben în alte 20 de județe. Vântul va sufla și cu 120 de kilometri la oră.

Potrivit ANM, de luni ora 14:00 până marți ora 20:00, la munte vântul va avea intensificări cu viteze de 65...75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol. Vor fi intervale în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55...65 de km/h și izolat 70...80 km/h.

Temporar va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor depăși local 15 l/mp și izolat 20...25 l/mp, iar la atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă.

Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45...55 km/h, vor fi și în restul teritoriului. Precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță se vor semnala și în celelate regiuni, izolat vor fi condiții de polei, iar în sud-vest, cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp.

Cod portocaliu de viscol în 7 județe și cod galben în 20 de județe

Începând de luni ora 18:00 până marți la ora 20:00, meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol în 7 județe și cod galben în 20 de județe.

Județele vizate de codul portocaliu sunt Cluj, Bihor, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava și Neamț, iar de cel galben Satu Mare, Sălaj, , Harghita, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

În zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 90...120 km/h și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

Marți seara va intra în vigoare o altă avertizare cod galben care va expira miercuri la ora 20:00 și anunță în zona înaltă de munte vânt cu rafale ce vor depăși 80...100 km/h, care va spulbera zăpada și va duce la scăderea vizibilității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel