EXCLUSIV  Se joacă tare la prezidențiale 2024! Diana Tache: Sunt milioane de bisericuțe de securiști. Românii au reușit să întoarcă masa

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Nu știm data alegerilor prezidențiale. Nu știm decât doi candidați la prezidențiale. Și atât. Practic nu știm nimic.

Dacă până acum știam „sigur” că alegerile prezidențiale vor fi în septembrie, acum liberalii s-au sucit. Nu mai vor cum au bătut inițial palma cu social-democrații.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta joi, în Coaliția de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu va cere partenerilor de Coaliție să dea curs solicitării exprimate de toți participanții la discuțiile de la Palatul Victoria ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, astfel încât competiția electorală să se desfășoare în condiții predictibile și echitabile pentru toți candidații. 

Stabilirea calendarului electoral trebuie să se facă pe baza unor criterii obiective, agreate de toate partidele politice și nu pentru a avantaja sau dezavantaja anumiți candidați.

În acest context, Bogdan Chirieac a întrebat-o pe Diana Tache - în stilul lor caracteristic de la emisiunea „Miercurea Neagră”: „Nu se poate să intervină Securitatea să ne scoată din incertitudinea în care suntem privind alegerile prezidențiale?”

Iată dialogul dintre jurnalista Diana Tache și Bogdan Chirieac, analist politic:

Bogdan Chirieac a spus: „Fac un apel: Nu se poate să intervină Securitatea să ne scoată din incertitudinea în care suntem privind alegerile prezidențiale?”

„Având în vedere potențiala candidatură a lui Mircea Geoană, candidatură în care eu cred, mi-am amintit de ce spunea el cândva: „Nici nu știm câți mai suntem!” M-ați întrebat despre Securitate... Nici nu știu ce este cu ei. Au certificat ORNISS, nu au. Care cum mai stă, care mai e interimar, care nu mai este etc.

Vorbeam la începutul emisiunii despre posibilitatea prin care stabilitatea să rămână și să se și prelungească mandatul omului care nu și-a găsit serviciu. Sunt milioane de bisericuțe de securiști. Noi suntem un stat cu foarte multe biserici, dar trăim niște vremuri în care bisericuțele de securiști sunt mai multe decât bisericile obișnuite. Și toți le știu pe toate în aceste bisericuțe. Sunt plini de certitudini.

Am auzit inițial: „Avem alegeri în septembrie!” Apoi iese Ciolacu și spune: „Facem consultări, nu mai avem alegeri în septembrie!” Sun la bisericuță să întreb: „Păi n-ai zis că-s alegerile în septembrie?!” Răspunsul: „... o să vedeți...”

Ce vreau să spun este să nu vă mai raportați la lucrurile care se întâmplau pe vechi. Pe vremuri, când vorbeam de Securitate, știam cine sunt ei și cine suntem noi. Delimitarea era una foarte clară. Astăzi... printre noi... s-ar putea să-i găsim și pe ei. Dar să fie siguri că printre ei suntem și noi! Ca atare, genul acesta de amestec... și genul acesta de bulversare...”, a zis Diana Tache.

Bogdan Chirieac a continuat: „Ce vreți mai frumos și mai democratic....? Securitatea s-a amestecat cu poporul și poporul cu Securitatea”.

Diana Tache a mai zis: „Eu am încredere în acest popor care și-a demonstrat puterea în momente de cumpănă. În momente de cumpără, poporul român a reușit să întoarcă masa”.

Vedeți mai multe de la minutul 29:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel