Termoenergetica anunţă că va opri furnizarea căldurii în Capitală, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti precizează că sezonul de încălzire 2020 - 2021 se încheie şi că de marţi sunt iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.
Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că 'oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 - 06.00'.
De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale - spitale, creşe, şcoli, grădiniţe etc -, în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor acestor instituţii. Pentru informaţii suplimentare, clienţii au la dispoziţie numerele de telefon 0800.820.002 şi 031/9442.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu