EXCLUSIV  Se pot face întreruperi de sarcină în criza COVID - 19? Avort în pandemia generată de noul coronavirus în România

De pe 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, s-au suspendat internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. Intră avortul în această categorie? Am sunat la mai multe clinici private pentru a afla.

Da, se pot face întreruperi de sarcină în pandemie, depinde în ce lună este femeia. La prima clinică privată la care am sunat, operatorul mi-a zis că se poate. ”Da, se fac. Este o urgență, nu? Că dacă trece timpul nu mai aveți cum să faceți avort. Trebuie să știm câte luni de sarcină aveți”, ne-a zis persoana de la telefon.

La alte două clinici, unde se fac întreruperi de sarcină, ne-a răspuns robotul care ne-a zis că activitatea spitalului este suspendată în perioada stabilită de Guvern din cauza pandemiei COVID - 19.

A patra oară am găsit o altă clinică privată unde ne-a spus că se fac avorturi și în această perioadă.

”Da, facem întreruperi de sarcină. Dacă este o urgență, puteți merge la camera de gardă. Întreruperea de sarcină se face la spital”, ne-a spus operatorul de la spital.

”Este o urgență în sensul în care doresc eu să fac avort. La ce vă referiți când spuneți că se fac întreruperi de sarcină doar în caz de urgență?”, am întrebat.

”Adică avortul poate fi amânat pentru următoarea perioadă?”, am fost întrebată.

”Depinde, bănuiesc că nu este bine să amân avortul. Un medic cred că știe mai bine care este perioada optimă pentru avort. Eu vreau cât mai repede posibil”, i-am răspuns.

Întreruperea de sarcină nu se realizează la cererea pacientului. Se impune un consult în prealabil. Se realizează doar dacă sarcina este oprită din evoluție sau dacă pune în pericol viața pacientei atunci când este o indicație medicală în acest sens”, ne-a răspuns operatorul de la clinica privată.

”Vă referiți, acum, în starea de urgență?”, am continuat.

”Nu, în general”, a conchis operatorul care a rămas că îmi face o programare în vederea unui consult prin care să se decidă avortul.

Așadar, întreruperea de sarcină în această perioadă ține de nuanță și de latitudinea fiecărei clinici private. În orice caz, se pare că se pot face avorturi fără probleme.

Avortul indus este cel mai răspândit tip de întrerupere a sarcinii

Acesta intervine în momentul apariției unei sarcini neașteptate, când nu sunt utilizate metode anticoncepționale sau când acestea sunt folosite in mod necorespunzător. Întreruperea de sarcină este de asemenea întrebuințată în cazul în care analizele de sarcină indică o dezvoltare anormală a fetusului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel