Medicul neonatolog Simona Vlădăreanu a vorbit despre vaccinarea gravidelor împotriva Covid-19.
Publicitate
Medicul neonatolog Simona Vlădăreanu susține că vaccinarea unei femei gravide este foarte importantă atât în protejarea mamei cât și în protejarea copilului, scrie Antena3.ro.
”Vaccinarea gravidei este un element extrem de important în protejarea atât a mamei, cât şi a fătului faţă de această infecţie cu SARS-CoV-2. Este important să se vaccineze pe perioada sarcinii, întrucât după încheierea schemei de vaccinare este nevoie de câteva săptămâni pentru ca titrul de anticorpi să ajungă la un nivel de protecţie, pentru ca apoi aceşti anticorpi să ajungă şi la făt. Transferul acesta transplacentar s-a dovedit în multe studii şi s-a constatat că este mai bine ca momentul iniţierii schemei de vaccinare să fie în trimetrul doi, începutul trimestrului trei, tocmai pentru a asigura acest nivel de protecţie. Sistemul imunitar al nou născutului este imatur şi este foarte vulnerabil la orice agent patogen din mediul extern şi de aceea are nevoie de aceşti anticorpi transferaţi care vor fi asiguraţi prin alăptare", a spus medicul Simona Vlădăreanu, miercuri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate.
"Dacă gravida nu a fost vaccinată pe durata sarcinii, începând din prima zi de la alăptare şi pe toată durata alăptării, practic vaccinul de la Pfizer, Moderna, dar şi cel de la Johnson asigură o stimulare a sistemului imunitar al mamei, care răspunde foarte robust printr-o producţie de anticorpi de tip IgG, dar şi IgA, care se găsesc mai ales în lapte. Acest transfer al anticorpilor ca urmare a vaccinului se face la nivel placentar, acolo exista anumiţi receptori care absorb aceşti anticorpi, iar la naştere, dacă se recoltează sânge matern şi sânge din cordonul ombilical şi s-a constatat că titrurile de anticorpi sunt mai ridicaţi în cordonul ombilical", a explicat medicul.
Medicul a vorbit în cadrul intervenției sale și despre tipul de vaccin pe care îl poate face o femeie gravidă.
"În principiu, trebuie să ne gândim să nu fie vaccinuri cu virusuri vii sau antenuate. Pfizer, Moderna şi Johnson sunt extrem de sigure. Studiile ne-au arătat că femeia gravidă este, prin sistemul imunitar modificat pe durata sarcinii, este totuşi mai vulnerabilă la a contracta aceste infecţii. Recomandăm această vaccinare pe durata sarcinii, pentru că beneficiile sunt duble atât la mamei, cât şi la făt", a completat Simona Vlădăreanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu