Se reconstruiește Cortina de Fier?

Termenul "Cortina de Fier", folosit pentru prima dată de scriitorul rus V. Rozanov în cartea sa Apocalipsa timpului nostru (1918), și apoi de politicianul britanic Ethel Snowden în cartea sa Prin Rusia bolșevică (1920), a fost popularizat de Winston Churchill, care, invitat de  Președintele american Truman la Colegiul Westminster din Fulton, Missouri, la 5 martie 1946, a ținut un discurs care a inaugurat Războiul Rece. Churcill declara : "De la Stettin pe Marea Baltică la Trieste la Marea Adriatică, o perdea de fier a căzut pe continent".

În urma Războiului Mondial, "Cortina de Fier" simboliza "Războiul Rece" dintre zona de influență sovietică din Europa de Est și țările occidentale. Material, a reprezentat o bordură de câteva mii de kilometri formată din structuri din beton, șanțuri, sârmă ghimpată, alarme electrice și instalații automate de incendiu. Cea mai reprezentativă parte a acestei borduri a fost ”Zidul Berlinului”.

Cortina de Fier a reprezentat, în fapt, politica separării și a izolării unor părți ale globului în funcție de principii ideologice, interese geoeconomice și geopolitice care au generat o extrem de costisitoare și periculoasă competiție în planul cercetării și producției de armament clasic și de distrugere în masă.

Lupta pentru câștigarea pozițiilor de forță în plan politic, economic și militar s-a dat între principalele puteri occidentale, pe de o parte, și Uniunea Sovietică, pe de altă parte, dar victimele colaterale ale acestei lupte, care au avut cel mai mult de suferit, au fost țările Europei Centrale și de Est care au fost supuse atât ocupației și stăpânirii sovietice, cât și izolării față de principiile și valorile europene cărora le aparțineau de facto, tradițional și istoric.

Evoluția recentă a politicilor economice la nivel global ne conduc la o concluzie pe care cu greu am fi putut să o prefigurăm după deschiderea extraordinară pe care lumea a cunoscut-o după dărâmarea Zidului Berlinului, adică după ce țările europene aflate sub control sovietic au putut reveni într-o zonă economică liberă construită pe principiile și valorile Pieței Unice Europene.

Concluzia care nu poate fi evitată ca urmare a ultimilor evoluții ale raporturilor de forțe la nivelul economiei globale este aceea că asistăm la încercări de reconstruire a Cortinei de Fier.

Subliniem că această reconstruire este adapată caracteristicilor secolului XXI, ceea ce înseamnă că nu mai constă în ” borduri” de beton și garduri de sârmă ghimpată, ci în blocarea circuitului liber al factorilor de producție (capital, tehnologie, informație etc.), în vederea izolării uneia sau unor zone economice de ansamblul economiei globale. Izolarea este utilizată pentru a reduce potențialul de dezvoltare a zonei sau zonelor, în contextual în care lupta pentru obținerea leadership-ului mondial se intensifică ca urmare a reducerii spectaculoase a decalajului dintre cei doi mari competitori: Statele Unite ale Americii și China.

Creșterea fără precedent a rolului și importanței Chinei în economia mondială a fost conștientizată de către aministrația Trump ca un pericol iminent de pierdere a rolului de leadership mondial al SUA, ceea ce a determinat luarea urgentă de măsuri concretizate prin declanșarea bine-cunoscutului război comercial.

Deci, dacă într-adevăr putem vorbi de revenirea la Cortina de Fier, trebuie spus că ea se va trasa între China, pe de o parte, și Lumea occidentală, pe de altă parte, înțelegând prin ”occidental” zona aflată în relații de parteneriat (prin NATO sau alte acorduri) cu SUA. "Cortina de Fier” nu are nimic în comun cu ”războiul comercial”.

Războiul comercial se desfășoară prin practicarea politicilor tarifare și de contingentare, ceea ce, la limită, se pot considera acceptabile pe anumite perioade în contextul principiilor de funcționare a pieței globale, deseori nesancționabile de către Organizația Mondială a Comerțului.

Cortina de Fier impune izolarea prin mijloace neeconomice de natura deciziilor politice care introduc în practica relațiilor economice internaționale ”interzicerea”, stricto-sensu, desfășurării de relații comerciale și investiționale cu anumiți potențiali parteneri, negând orice criterii de analiză economică. Se creează o situație în care beneficiile economice sunt negate prin acceptarea exclusivă a
beneficiilor politice.

Iată câteva exemple recente în acest sens:

- Interzicerea, prin Memorandumul administrației americane (transpus ulterior în legilația 5G a majorității țărilor aflate în parteneriat cu SUA), a participării la licitațiile pentru implementarea tehnologiei 5G a producătorului chinez Huawei. Problema este bine-cunoscută și nu are sens să revenim acum asupra ei.

- Interzicerea participării unor țări extracomunitare (cu adresă direct la China) la licitațiile privind construcția de infrastructură în țările membre UE.

O astfel de decizie a fost luată recent și în România. Astfel, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a publicat lista cu țările ale căror operatori economici vor avea voie să participe la licitațiile publice pentru proiecte de infrastructură din România, iar China nu se regăsește printre acestea. Statul a stabilit recent că la licitații vor putea participa doar operatori economici dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European (SEE), din țări terțe care au semnat și ratificat Acordul privind Achizițiile Publice (AAP), din țări terțe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană sau din țări terțe care nu au semnat AAP, dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaționale prin care UE este obligată să acorde accesul liber la piață în domeniul achizițiilor publice și în cadrul domeniului de aplicare. UE a încheiat un acord privind achizițiile publice cu 19 state terțe, printre care SUA, Canada, Australia, Japonia, Israel și Moldova, dar China nu este parte semnatară. Așadar, China nu se regăsește în niciuna dintre aceste categorii, drept urmare nu va putea participa la licitațiile din țara noastră. Legislația se referă doar la licitațiile viitoare, cele în curs nefiind afectate.

În prezent, există o singură lucrare de infrastructură gestionată de o companie chinezească. Este vorba de centura Zalău, al cărei constructor este compania Sinohydro care voia să modernizeze şi Centura Bucureşti. Ordonanța de Urgență prin care statul român interzice accesul companiilor din China la licitațiile publice pentru proiecte de infrastructură din România a fost publicată la începutul lunii aprilie în Monitorul Oficial. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență, ANAP trebuia să aprobe lista țărilor
care se încadrează în categoriile care vor fi acceptate să participe la licitațiile
publice.

Executivul adoptase un memorandum în acest sens în ianuarie, dar procesul a fost întârziat de faptul că  fostul șef al ANAP s-a opus inițiativei , motiv pentru care a și fost înlocuit.

- Comisia Europeană a suspendat ratificarea acordului economic între UE şi China asupra investiţiilor, încheiat la sfârşitul anului 2020. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a invocat faptul că mediul politic „nu este propice”.

Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediul său de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie 2020, după ani de negocieri. El avea drept scop declarat să garanteze întreprinderilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză. De asemenea, europenii sperau că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.

- Refuzul de a permite intrarea pe piața a vaccinurilor anti-covid-19 a produselor industriei farmaceutice chineze fără prezentarea unor studii care să ateste că acestea ar fi neconforme cu normele sanitare UE.

* * *

Perspectiva reconstrucției unei Cortine de Fier, diferită material de cea din anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar identică cu aceea din punct de vedere al conceptului politic, nu poate avea efecte benefice la nivel global. Este posibil ca cei doi mari actori SUA și China să aibă avantaje punctuale și să-și atingă unele obiective de natura raporturilor geopolitice, dar majoritatea țărilor lumii nu au șansa unor beneficii economice sau chiar vor deveni victime colaterale ale restrângerii posibilității de a se manifesta liber și în propriul interes pe piața globalizării.

Poate că nu ar fi inutil dacă blocarea cursului normal al relațiilor economice internaționale prin tendința de izolare a unor zone pe criterii politice ar fi judecată și prin prisma analizei și opiniilor unor instituții internaționale cu rol esențial în asigurarea sustenabilității funcționării pieței și economiei globale:

”În ultimele decenii, economia globală a crescut rapid. Această creștere a fost parțial alimentată de creșterea și mai rapidă a comerțului internațional. Pe de altă parte, creșterea comerțului este rezultatul atât al evoluțiilor tehnologice, cât și al eforturilor concertate de reducere a barierelor comerciale. Unele țări în curs de dezvoltare și-au deschis economiile pentru a profita din plin de oportunitățile de dezvoltare economică oferite de comerț. Continuarea liberalizării comerțului, atât de către țările puternic dezvoltate, cât și de către țările în curs de dezvoltare, i-ar ajuta pe cei mai săraci să iasă din sărăcia extremă, aducând în același timp beneficii
tuturor.

Politicile care deschid o economie a comerțului și investițiilor în restul lumii sunt esențiale pentru o creștere economică susținută. În acest sens, faptele sunt stabilite. Timp de câteva decenii, nicio țară nu a cunoscut succesul economic, manifestat prin creșterea substanțială a nivelului de trai al populației sale, fără a fi deschisă pentru restul lumii. În schimb, deschiderea către comerț – precum și către investițiile străine directe – a fost un element important al succesului economic.” (International Monetary Fund: Global Trade Liberalization). 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News