EXCLUSIV  Se reface coaliția PSD-PNL? Cazanciuc: PNL-ul trebuie să decidă pe cine va trimite la negocieri cu PSD

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Robert Cazanciuc a explicat că PSD este reconfirmat ca cel mai mare partid din România, iar coaliția cu PNL a avut rezultate bune, dar rămâne de văzut dacă va continua, în funcție de scorurile de la alegerile parlamentare. 

Publicitate

Cum sunt rezultatele?

„Confirmă ceea ce toată lumea știe, că PSD e cel mai mare partid din România. Locul I e, până la urmă, dovada încrederii pe care românii o au în PSD, în actul de guvernare pe care Marcel Ciolacu îl face de un an și jumătate, în proiectul acesta pe care l-am avut până acum cu PNL, în coaliția de 3 ani de zile, care a fost reconfirmat de români, cel puțin din perspectiva PSD.

Urmează o bătălie care pleacă, cumva, se resetează cumva această bătălie. E un vot destul de împărțit și aceste procente care sunt destul de apropiate trebuie văzut cu cei care au votat de ce au votat anumiți candidați, ce proiecte au avut, ce proiecte ar trebui, ca viitor președinte al României, să pună pe agenda sa din dorințele românilor, pentru că dacă cineva a fost votat într-o proporție de 15-20%, înseamnă că există undeva o nevoie pe care acei candidați o satisfac acelor oameni care l-au votat.

O să începem o discuție cu toți candidații pentru a vedea ce proiecte ar putea fi preluate în oferta pe care domnul Ciolacu o să o facă românilor pentru turul II.”, a spus Robert Cazanciuc. 

2. Robert Caz... (robert-cazanciuc1_41101500.jpg)

Urmează să discutați despre posibile alianțe cu cei care nu intră în turul II?

„Sunt două posibile alianțe. Mai întâi o să vedem alianța pentru guvernare, după 1 decembrie. Urmează alegerile parlamentare pe 1 decembrie și, în funcție de scorul de acolo, o să vedem ce alianțe se pot face pentru viitorul Guvern al României. Nu știu dacă vor fi neapărat alianțe cu anumiți candidați pentru turul II, pentru că aici nu e vorba de un partid ca în cazul alegerilor parlamentare. Votul fiind atât de disparat, eu cred că sunt, de foarte multe ori, alegeri mai degrabă individuale, așa se explică și prin scorul pe care l-a luat domnul Ciolacu. Mare parte din cei care au opțiune de stânga au avut acum mai mulți candidați de ales, dar eu cred că aceste opțiuni se vor duce către candidatul Marcel Ciolacu pentru turul II.

Sper să fie o campanie pentru turul II mai degrabă pe proiecte, așa cum noi am construit-o. E păcat de efortul nostru de 8 luni de zile. Eu am lucrat la programul de guvernare de luni de zile, pe componenta de justiție. Ne-am adunat de foarte multe ori, am discutat cu foarte mulți oameni, au fost zeci de întâlniri la sediul partidului cu sute de oameni și am încercat să punem o viziune pentru următorii ani, pentru România.

Din păcate, nu s-a văzut acea dezbatere, în jurul viziunii, ci mai degrabă au fost discuții pe atacuri la persoană. Eu cred că e păcat să rămânem în acest registru al atacului la propria persoană, pentru că nu ajută pe nimeni.”, a spus Robert Cazanciuc. 

S-a vorbit mult, până la aceste alegeri, despre continuarea alianței dintre PSD și PNL. Dacă scorurile din seara asta reflectă realitatea și de la alegerile parlamentare, se mai poate vorbi de această alianță?

„Eu cred că o să vedem scoruri puțin diferite duminica viitoare, pentru că e un vot pe partid și s-ar putea ca votul pe partid să fie mai mare și la PSD, și la PNL. E prima noastră opțiune. Cei 3 ani de guvernare, și mai ales votul de la europarlamentare, au arătat că această coaliție PSD-PNL face bine României. Faptul că PNL-ul nu a înțeles că e complicat să ajungi în turul II cu ambii candidați din coaliție, asta este. Din păcate, scorul de acum este destul de mic, pe care l-a luat domnul Ciucă. Arată clar o strategie greșită pe care au adoptat-o cei de la PNL, dincolo de atacurile la persoane.

Din perspectiva politică a Partidului Național Liberal, din perspectiva proiectelor comune și a celor care sunt posibile în continuare, (...) echipa guvernamentală a funcționat bine. Dacă echipa guvernamentală a funcționat bine, poate funcționa bine și în continuare. Acum, va decide PNL-ul pe cine va trimite la negocieri cu PSD-ul dacă, din alegerile de duminica viitoare, procentele vor arăta că se poate coagula o majoritate care să obțină votul în Parlament.”, a spus Robert Cazanciuc la  DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel