I-ar spori retragerea lui Cristian Popescu Piedone șansele Gabrielei Firea la alegerile locale pentru Primăria Capitalei?
UPDATE: Gabriela Firea a reacționat în direct după ce Cristian Popescu Piedone a anunțat că nu se retrage din cursa pentu București.
La finalul interviului acordat DCNews, Gabriela Firea a aflat anunțul conform căruia Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa pentru București. ”Eu nu aveam cu dumnealui nicio problemă, mi-am făcut campanie. Nu am discutat, nu am negociat cu domnia sa. Nu m-am referit la dumnelui, pentru că, sincer, este un primar de sector și eu am făcut proiecte la nivel de primar general, de mare infrastructură, am atras 1 mld. fonduri europene, nu se pot compara performanțele. Am fost primită de principalii primari ai Europei, la negocieri, am fost primită și la Tokyo, primită de doamna primar, am discutat despre investiții în sănătate, un centru de stat de această dată, am fost la Tallinn (...)” a reacționat Gabriela Firea.
---
Senatoarea Gabriela Firea, candidata PSD la alegerile locale pentru Primăria Municipiului București, a fost invitata analistului politic Bogdan Chirieac la DC Votez. Discuția a debutat spontan cu aducerea în prim-plan a zvonurilor potrivit cărora Cristian Popescu Piedone ar urma să-și anunțe retragerea din cursa electorală începând cu ora 15:00.
Gabriela Firea a comentat:
"Am citit și eu pe surse această informație, nu am alte detalii nici de la colegii de partid, nici de la sediul național. Mi-am continuat campania și astăzi.... am făcut campanie și-n Sectorul 5 unde am un public destul de numeros. Nu m-am întâlnit în această campanie absolut deloc cu dl. primar și nici anterior, eu mi-aș fi dorit să existe o dezbatere.
Eu consider că bucureștenii au avut destul de suferit în acești patru ani de zile în care am avut o capitală murdară cu șobolani, cu șerpi, cu parcuri neîngrijite, apa caldă promisă a doua zi nu a fost, ba dimpotrivă au fost mult mai multe debranșări decât în mandatul meu unde, anual, se debranșau cam o mie de familii. Iar după mine, în următorul an, s-au debranșat 2500, apoi 3500, apoi 4500 de familii, deci asta înseamnă că a fost din ce în ce mai rău cu sitemul de termoficare.
Nu am avut niciun fel de negociere politică. Vedem ce anume se va anunța. Voi răspunde la acel moment. De aceea vă și spusesem că acum patru ani de zile eu am câștigat alegerile în Sectorul 5 și am avut o susținere largă. E adevărat, în acel exitpoll s-a dat între mine și actualul primar o diferență de 10% care nu a fost confirmată de numărătoarea voturilor, în realitate a fost o diferență de 4% și un pic și cred că acel procentaj nu ar fi existat dacă aș fi putut să-mi desfășor o campanie mai normală, ceva mai civilizată."
*Partidul Social Democrat - Organizația Mun. București CMF 21240002
Interviul complet, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu