Se reunește o trupă celebră din anii 2000! Toți românii le fredonau melodiile

foto: Freepik
foto: Freepik

Melodiile lor erau ascultate la mai toate petrecerile în anii 2000.

Au lăsat o amprentă deosebită în muzica românească cu mulți ani în urmă. Daniel Robu și Silvia Lăuneanu reprezintă, pentru generația de acum două decenii, un capitol încă viu. Deși nu au mai concertat împreună de șase ani, recent au apărut vești îmbucurătoare legate de ei. Informația vine chiar de la Daniel Robu, fostul solist al trupei De la Vegas, duo-ul pop-dance în care „fata cu vioara”, cum era cunoscută Silvia Lăuneanu, dansa spectaculos, cu părul lung fluturând pe scenă.

Așadar, Daniel Robu dă de înțeles că trupa De la Vegas ar putea avea o mare revenire, curând. El spune că fosta lui parteneră se pregătește „intens”.

Silvia Lăuneanu, originară din Timișoara, l-a cunoscut pe Daniel Robu în 1998. Impresionat de talentul și frumusețea ei, Robu i-a propus o colaborare, ceea ce a dus la crearea single-ului „Fata cu vioara”, un hit care a dominat topurile din România și a marcat debutul artistei în muzica pop-dance. În 2001, formația De la Vegas a lansat albumul „Posesiv”, primul album solo vocal-instrumental, realizat sub producția lui Daniel Robu.

Youtube video image

Astăzi, deja remake-ul a fost lansat:

„Fata cu vioara” are astăzi 49 de ani. A fost prima artistă din România care a cântat simultan atât vocal cât și instrumental. Deține o colecție impresionantă de viori, însă cea mai specială este vioara pe care a primit-o de la tatăl ei la vârsta de opt ani, un instrument fabricat la Reghin.

Unde e "fata cu vioara" acum

Silvia Lăuneanu, cunoscută drept „fata cu vioara”, a ales să se retragă din lumina reflectoarelor pentru a se dedica vieții de familie, după colaborarea sa cu Daniel Robu în trupa De la Vegas. De câțiva ani, artista locuiește în America, unde și-a găsit marea iubire. Acolo s-a căsătorit în secret cu Sorin Botezatu, un inginer român, iar cei doi au împreună un fiu pe nume Alexandru.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Silvia Launeanu (@silvia.launeanu)

Silvia Lăuneanu a dezvăluit recent că ea locuiește singură în Statele Unite, în timp ce fiul ei și soțul sunt la București. A luat această decizie deoarece Alexandru s-a adaptat bine în România și urmează școala acolo, în timp ce Silvia își continuă cariera muzicală în SUA. Artista locuiește în Florida și rămâne activă în domeniu, având și studenți pe care îi îndrumă să cânte la vioară.

Cum arăta peisajul muzical din România, la 10 ani de la Revoluție

Muzica pop-dance în România anilor 2000 a fost un fenomen cultural de mare însemnătate pentru industria muzicală, mai ales că a apărut după transformările profunde din societate în urma căror tinerii căutau noi forme de exprimare și divertisment. Deschiderea către Occident, după perioada comunistă, a influențat cultura și muzica, iar accesibilitatea tehnologiei a facilitat lansarea mai multor artiști și formații pe bandă rulantă. Se estimează că în fiecare lună apărea cel puțin o trupă nouă. Puține, însă, au rezistat în timp.

Muzica pop-dance a fost caracterizată printr-o fuziune a stilurilor, combinând elemente de pop, dance, hip-hop și electronică, ceea ce a permis artiștilor să experimenteze cu ritmuri variate și sunete inovatoare. Versurile erau adesea optimiste, axate pe distracție, iubire și viața de noapte, atrăgând un public tânăr dornic de escapade, aventuri și lucruri interzise.

Printre artiștii și formațiile reprezentative ale acestei perioade se numără, cum spuneam, și duo-ul De la Vegas. De asemenea, O-Zone a avut un impact internațional cu melodia „Dragostea din Tei”, devenind un fenomen global și consolidând popularitatea muzicii pop-dance în România. Alți artiști notabili, precum A.S.I.A., B.U.G. Mafia și DJ Sava au contribuit la diversificarea scenei muzicale, având stiluri variate, dar păstrând influențe dance.

Pe măsură ce anii 2000 avansau, influențele internaționale au început să devină mai puternice, iar genuri precum hip-hop-ul și R&B-ul au câștigat teren, schimbând total peisajul muzical românesc. În jurul anilor 2010, muzica pop-dance a început să scadă în popularitate, fiind înlocuită de noi stiluri și influențe. Cu toate acestea, moștenirea muzicii pop-dance din anii 2000 continuă să fie simțită în industria muzicală românească, influențând tineri artiști care explorează în continuare acest stil. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel