Eutanasierea câinilor fără stăpân revine în discuția parlamentarilor români, după ani de când s-a aprobat proiectul prin care, într-un interval de timp, dacă respectivii câini care sunt găsiți pe stradă nu sunt adoptați, ei sunt eutanasiați.
Discuțiile au fost relansate din AUR, de către deputatul Mihail Albișteanu (AUR). Proiectul acestuia ar prelungi apreciabil termenul în care un câine poate fi ținut în adăpost fără a mai fi eutanasiat. Prin noul proiect, dacă AUR ar avea susținerea Puterii în Parlament, s-ar majora considerabil termenul de eutanasiere, care în prezent este de 14 zile lucrătoare.
În momentul de față, orice câine care nu este revendicat sau adoptat în termen de 14 zile lucrătoare de la capturarea sa poate fi eutanasiat în vederea stopării înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună, a promovării deţinerii responsabile a câinilor de către proprietari şi de către persoanele care îi adoptă, a reducerii apariţiei rabiei şi a altor zoonoze, a reducerii riscurilor asupra sănătăţii oamenilor, a prevenirii agresivităţii asupra oamenilor şi animalelor etc, arată Fanatik.
Inițiatorul, care este sprijinit și de către colegii săi de partid, susține că aceste prevederi sunt injuste, încălcând dreptul la viaţă prin instituirea unor termene prea mici, în interiorul cărora s-ar putea revendica şi adopta câinii fără stăpân aflaţi în adăposturile publice.
”Considerăm că eutanasierea câinilor sănătoşi, care nu suferă de boli incurabile care să le provoace suferinţe greu de suportat, reprezintă un act brutal, injust, specific unei societăţi degradate, pe alocuri chiar înapoiate şi care nu face cinste cetăţenilor acestei ţări”, se spune în expunerea de motive a proiectului de lege.
În consecință, termenul după care este permisă eutanasierea câinilor este prelungit de la 14 la 180 de zile de la data la care patrupedele au fost înregistrate în adăposturile publice pentru câini. Extinderea termenului de peste 10 ori ar putea să provoace nemulțumiri în rândul administrațiilor locale care vor trebui să aloce sume mult mai mari pentru întreținerea patrupedelor. Dacă nu vor putea să întrețină câinii, vor fi nevoite să-i elibereze pe străzi, cu riscul aferent ca unii dintre ei să se comporte agresiv. În schimb, este previzibil ca organizațiile de protecție a animalelor să susțină măsura, acestea opunându-se constant eutanasierilor.
O altă modificare este legată de hrănirea câinilor. Potrivit OUG 155/2001, câinii de peste un an sunt hrăniți o singură dată pe zi, însă prin proiectul lui Albișteanu ar urma să primească două mese zilnic.
Pe de altă parte, deputatul vrea să pună capăt adopțiilor fictive de câini, un fenomen reclamat de către angajații serviciilor care se ocupă de câinii fără stăpân. Este vorba de persoane care vin la adăposturi să adopte un câine, dar îl lasă în custodia adăposturilor. În proiect se prevede clar că, odată adoptat în acte, un câine nu mai poate sta în adăpost. În caz contrar, cel care a încercat să recurgă la adopția fictivă a unui câine pentru a preveni eutanasierea lui va fi socotit vinovat de abandon, devenind pasibil de amendă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News