Analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că nu vede oportunitatea pentru o potențială dizolvare a coaliției de guvernare.
Întrebat care este miza discutării în spațiul public despre ruperea coaliției, analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că nu pare să existe un motiv concret la prima vedere. Conform acestuia, situația actuală nu împinge la o măsură drastică, precum cea a ruperii coaliției de guvernare.
”E o întrebare foarte bună. Eu nu i-am găsit răspuns, fiindcă, din toate punctele de vedere, și intern, și extern, coaliția nu se poate rupe acum, să știți. Vă dați seama, și parteneriatul strategic cu Statele Unite, și Uniunea Europeană ar fi total împotriva unui asemenea eveniment. În plus, președintele Klaus Iohannis are alonjă în Europa, în acest moment, tocmai datorită acestei coaliții, care oferă o mare stabilitate politică în România, deci nu au niciun fel de problemă aici, nu este cazul. Îndrăznesc să spun că cea mai importantă țară, acum, de pe flancul estic, este România. Războiul se desfășoară acum în Marea Neagră. Nu se desfășoară nici la Liov, nici la granița de est a Ucrainei, nici la cea de Vest, lângă Polonia și țările baltice”, a afirmat Bogdan Chirieac.
”Ăsta este interesul internațional, logic, coerent și geopolitic. Dar, aici, în România, nu se judecă la fel?”, a întrebat Lili Ruse, gazda emisiunii de la România TV.
”Ba da, se judecă. În plus, am văzut că Marcel Ciolacu face în permanență o delimitare clară între președintele Klaus Iohannis și premierul Ciucă. Deci ce a spus Marcel Ciolacu? Că are o colaborare bună, excelentă parcă a spus la un moment dat, cu premierul Nicolae Ciucă. În schimb, în cazul domnului Iohannis, a vorbit ceva despre trompete, apropo de ieșirea intempestivă a domnului Iohannis, care a spus ”nu, să se mărească cu 15% pensiile”. Presează și mai tare, mai ales că pensiile astea vor fi plătite, teoretic, cinci luni de zile de liberali și șapte luni de zile anul viitor și în 2024 de un premier PSD. Deci eu nu cred că avem de-a face cu pericolul ruperii coaliției în momentul ăsta, dar există această luptă politică unde bățul prin gard l-a băgat, îmi pare rău să spun asta, președintele Klaus Iohannis”, a mai spus Chirieac.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat, luni, că a transmis partenerilor din coaliţie că prioritatea este definitivarea legislaţiei pe energie, închiderea situaţiei pensiilor speciale, iar apoi ministrul Finanţelor poate construi bugetul pentru a se încadra în deficitul pe anul viitor şi se va vedea procentul de mărire a pensiilor.
"După părerea mea, să mărim (pensiile - n.r) şi mai mult decât rata inflaţiei, ca să fim foarte liniştiţi. Nu pot să construieşti un buget, asta încerc să transmit şi colegilor mei de coaliţie şi devin foarte nervoşi, şi chiar domnului preşedinte, nu poţi să construieşti un buget sănătos dacă tu nu ai rezolvat problema energiei, că nu ai de unde să ai... ” Citește mai multe AICI
Românii din medii defavorizate vor primi începând de la întâi noiembrie pachete cu produse alimentare.
”Pachetele se vor distribui începând cu data de întâi noiembrie. Ele fac parte dintr-un program pe care noi l-am implementat începând cu anul 2017. Sunt într-adevăr pachete cu produse alimentare, au o greutate de 24 de kilograme și se află în aceste pachete produse alimentare, de la ulei, făină, zahăr, conserve de carne de porc, de vită, inclusiv paste făinoase. Sunt, inclusiv, cum am spus, pachete destinate celor cu venituri sub limita minimă garantată”, a explicat ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloș, în intervenția sa la Antena 3 CNN.
Întrebat cine sunt cei eligibili pentru a primi pachetele cu produse alimentare disponibile după 1 noiembrie, ministrul a afirmat că ”beneficiarii legii privind ajutorul social”. Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu