Se schimbă Codul Rutier! Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu respectă noua regulă

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Amenzi mari pentru cei care nu respectă noua regulă privind utilizarea fazei scurte. Iată ce trebuie să ştii!

Codul rutier se modifică din nou. Șoferii riscă amenzi usturătoare în cazul în care nu respectă corect folosirea fazei scurte, așa cum este prevăzută în noul act, conform Poliției Române.

Regulă nouă în Codul Rutier

Șoferii români vor fi nevoiți să utilizeze faza scurtă pe toate drumurile publice, respectiv și pe cele naționale sau județene, nu doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene. Asta presupune o nouă propunere legislativă care a trecut deja de Camera Deputaților, ca for decizional, și urmează să fie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, toți conducătorii autovehiculelor și tractoarelor agricole vor fi obligați să circule tot timpul cu faza scurtă aprinsă sau cu luminile pentru circulația diurnă (în engleză, DRL – Daytime Running Light) „pe toate categoriile de drumuri publice”.

Regula există și în prezent, însă doar pentru șoferii care circulă cu mașina pe autostrăzi, drumuri expres sau drumuri europene (notate cu E), nu și pentru cei care merg pe drumurile naționale (notate cu DN) ori drumuri județene (notate cu DJ). Obligația e valabilă și în cazul șoferilor de tractoare agricole sau forestiere.

În atenţia motocicliştilor

Totodată, legislația rutieră obligă motocicliștii să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice, fără să se numească clar, ca în cazul șoferilor, categoriile de drum pe care trebuie respectată obligația.

Această propunere legislativă vine să completeze legislaţia națională din domeniul circulației rutiere, în condițiile în care, în multe țări europene, legislația rutieră stabilește obligația de a folosi luminile de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului, acest lucru având ca scop reducerea numărului de accidente auto, scrie avocatnet.ro.

Pentru a fi aplicat, proiectul de lege trebuie să fie promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel