Se schimbă legea alocațiilor pentru copii

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Propunerea de lege privind alocațiile de stat pentru copii este un drept începând cu prima zi de viaţă a copilului. Proiectul a fost adoptat oficial de membrii Senatului.

Senatul a adoptat, în cursul zilei de 13 martie, în calitate de prim for sesizat un proiect de lege al USR care prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii este stabilit începând cu prima zi de viaţă a copilului şi nu începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, așa cum a fost până acum. Iniţiativa legislativă urmează să fie votată de Camera Deputaţilor, aceasta din urmă fiind și for decizional.

Ce se modifică

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului la alocaţie de stat începând cu prima zi de viaţă a copilului. „Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii. Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii copilului şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul”, arată proiectul de lege.

Iniţiatorii proiectului privind forma de ajutor a românilor, au mai transmis în expunerea de motive că „beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani cu asistentă care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective”. Așadar, copiii vor putea primi alocații încă din luna în care se nasc, nu din luna următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel