Se schimbă total VREMEA. Vor fi și 20 de grade în această săptămână. Elena Mateescu, ANM: Valori mai ridicate decât normalul perioadei

Elena Mateescu, director ANM, anunță temperaturi ce vor ajunge la 20 de grade Celsius, în această săptămână. 

Elena Mateescu, director ANM, a vorbit despre încălzirea semnificativă care se produce în această săptămână. Joi, în Capitală, maxima zilei va fi de 20 de grade Celsius.

”Valorile de temperaturi vor continua să crească pe parcursul acestei săptămâni, de la o zi la alta, devenind chiar ușor mai ridicate decât normalul termic al ultimei decade din luna martie în țara noastră. Astăzi am înregistrat deja valori de până la 14 grade Celsius pe areale extinse din partea de vest, sud, sud-est a țării, mâine (marți n.r.) vom avea maxime de 17-18 grade Celsius. Ziua de miercuri păstrează același ecart al valorilor de temperaturi. Nu în ultimul rând, joi și vineri vor fi valori de 19-20 de grade în partea de sud-vest și sud a țării, valori cu mult peste ceea ce ar fi normal, în condițiile în care maximele ar trebui să se situeze între 5 și 11-12 grade, conform normalului perioadei. Inclusiv în Capitală vor fi valori în creștere de la o zi la alta, joi și vineri ajungând la 17-18, posibil 20 de grade Celsius” a spus Elena Mateescu, la Digi24. 

COD GALBEN de vânt puternic

Începând de marți dimineață, de la ora 08:00, până marți seară, la ora 20:00, va fi în vigoare o alertă meteo de Cod Galben de vânt puternic. ”În intervalul menționat vântul va avea intensificări în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei, unde vor fi rafale în general de 55... 65 km/h. În zona montană aferentă temporar vor fi viteze de peste 70... 80 km/h.” anunță ANM. 

Vezi în GALERIA FOTO județele afectate

PROGNOZA METEO pe REGIUNI

BANAT

Vremea va fi mai rece decât în mod normal în prima zi, când se vor înregistra maxime medii în jurul valorii de 10 grade. Ulterior, din 22 martie, se va încălzi, astfel încât media maximelor se va situa, până la finalul lunii, între 15 și 18 grade, valori apropiate de mediile multianuale. Regimul termic diurn se va menține asemănător și la începutul lunii aprilie, cu maxime în medie de 16...17 grade. Temperaturile minime vor avea o tendință de creștere ușoară și treptată, de la valori medii de -2 grade, în noaptea de 22 martie, spre valori de 5...6 grade, în nopțile din perioada 1-3 aprilie.

CRIŞANA

În cursul zilei de 21 martie vremea va fi mai rece decât în mod normal, cu maxime medii ce se vor situa în jurul valorii de 10 grade, dar ulterior din 22 martie se va încălzi, astfel încât până la finalul primei săptămâni de prognoză, media maximelor va oscila între 14 și 16 grade, valori apropiate de mediile multianuale. De altfel, un regim termic diurn asemănător se va menține și în ultimele zile ale lunii martie, dar și în primele zile ale lunii aprilie. Temperaturile minime vor avea o tendință de creștere ușoară și treptată, de la valori medii de -2 grade, în noaptea de 22 martie, spre valori de 4...5 grade, în nopțile din perioada 1-3 aprilie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, la început la nivel local, apoi pe arii relativ extinse, va fi în creștere în intervalul 28 martie – 3 aprilie.

Vezi aici prognoza meteo, pe regiuni, completă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel