La ora 18:00, a intrat în vigoare alerta meteo care anunță schimbarea vremii în toată țara!
ANM anunță ploi însemnate cantitativ, răcire, ninsori la munte, precipitații mixte în Moldova, Transilvania și zona deluroasă a Munteniei, intensificări ale vântului.
Alerta meteo a intrat astăzi în vigoare, 20 noiembrie, la ora 18:00. Este valabilă până în 23 noiembrie, la ora 10:00.
Meteorologii precizează următoarele:
În intervalul menționat temporar va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării, unde local se vor acumula cantități de apă care vor depăși 20...25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40...60 l/mp.
Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) și sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.
În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitații mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala și în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și în dealurile Munteniei.
La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70...80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi și în zonele mai joase de relief.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu