Elena Mateescu, directorul ANM, a spus cum va fi vremea mâine.
Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat că vremea se schimbă, iar mâine vom avea parte temperaturi mai coborâte față de cele din ultimele zile.
"Mâine vom avea o scădere radicală a regimului de temperaturi și, într-adevăr, vorbim despre maxime care la scara întregii țări se vor situa până la cel mult 27-28 de grade în extremitatea de sud a țării. În plus, vorbim și despre o atenționare meteorologică de Cod Galben pentru sudul și sud-estul țării, privind fenomenele de instabilitate. Vor mai fi de interes și intensificările de vânt cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră, local averse torențiale de 20-25 de litri pe metru păstrat, izolat peste 30-40 de litri pe metru pătrat.
De altfel, instabilitatea va fi în diminuare, comparativ cu ce vom semnala astăzi, când în cea mai mare parte a țării avem în vigoare o avertizare meteorologică de Cod Portocaliu până mâine dimineață la ora 2:00, ce vizează instabilitatea atmosferică accentuată, intensificări de vânt, vijelii și izolat grindină, vorbind de viteze la rafală ale vântului de 70-90 de kilometri pe oră, iar izolat peste 100 de kilometri pe oră, în special în Oltenia, Muntenia, în vestul Dobrogei, în timp ce în Transilvania și în cea mai mare parte a Moldovei este posibil să consemnăm cantități de apă pe perioade scurte de timp de 50-60 de litri pe metru pătrat. În sud-est vorbim în continuare de un val de căldură persistent, caracterizat cu valori la umbră de 40-42 de grade și un indice de disconfort termic deosebit de ridicat.
De altfel, cum am consemnat deja, la ora 16:00 am avut valori la umbră la foarte multe stații din partea de sud-est de 41 grade, inclusiv în Capitală și vorbim și de indice temperatură-umezeală, care a depășit pragul critic de 80 de unități în aceste areale și ceea ce este foarte important, temperaturile resimțite au atins chiar 46 de grade", a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News