Vremea se schimbă de sâmbătă. Se va răci și va ploua torențial în sudul țării, iar în zonele de munte și nu numai va ninge.
”Cu toate că ne-am obișnuit în ultimele zile cu temperaturi destul de ridicate, temperaturile vor marca o scădere mai ales pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică, când nu ar fi exclus să avem și precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare nu numai în zonele montane, dar și în Banat, în Transilvania, în Moldova.” a anunțat Mirela Polifronie, meteorolog ANM, la DCNews. Se va depune strat de zăpadă după cum a anunțat aceasta, dar ”se va topi relativ repede, pentru că va urma o creștere a temperaturilor.” ”Ne așteptăm la cantități de precipitații, mai ales în zonele de munte, în interval de aproximativ 72 de ore și de 70 de litri, iar în restul teritoriului, tot cumulat, undeva la 40 de litri” a precizat meteorologul ANM.
”Precipitațiile vor fi la început sub formă de ploaie până undeva spre seara zilei de sâmbătă, iar de sâmbătă spre duminică și-n prima parte a zilei de duminică vorbim de precipitații sub formă de ninsoare” a spus Mirela Polifronie despre vremea la munte, unde se va depune un strat subțire de zăpadă.
”În partea de sud a țării nu ar fi exclus să avem cantități de apă de 15 - 20 de litri în intervale mai scurte de timp, de 30-40 de minute” a anunțat meteorologul ANM, care a confirmat că-n ”partea de sud a țării am putea avea parte de ploaie torențială, mai ales în Dobrogea, unde ar putea să atingă la rafală 55-65 km/h”.
ANM a emis o informare meteo, valabilă până sâmbătă, la ora 21:00, de ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului și manifestări de instabilitate atmosferică.
”În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20...40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.
Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.
Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.” anunță ANM.
În același timp, a fost emisă și o alertă de COD GALBEN. Vezi mai mult aici
Vezi mai mult în video de la minutul 05:40:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu