Flota de iahturi a lui Roman Abramovich a fost găsită în întregime.
Magnatul rus Roman Abramovici şi-a adus în Turcia, acolo unde se află acum întreaga sa flotă personală, şi cele două ambarcaţiuni pe care le avea la Barcelona. Ultimele două iahturi care au ajuns în apele turceşti sunt "Garcon" şi "Halo", care au scăpat de sancţiuni din portul Falmouth, din sudul Antigua, unde fuseseră acostate după începerea războiului şi unde riscau să fie confiscate de către autorităţile britanice.
Cele două ambarcaţiuni au fost salvate de regulile ţării din Caraibe, care nu confiscă iahturi decât dacă proprietarul se face vinovat de o infracţiune. Aceste circumstanţe au permis "Halo" şi "Garcon" să navigheze spre portul turcesc Gocek, unde au ajuns în urmă cu câteva zile, nu departe de locul unde sunt ancorate celelalte două iahturi ale fostului proprietar al clubului Chelsea, care au ajuns în Turcia în martie trecut, urmând rute concepute special pentru a evita apele internaţionale şi mai ales sancţiunile.
Cea mai mare dintre cele două, "Eclipse", în valoare de 600 de milioane de dolari, a rămas în primele luni de conflict ancorată la Mugla, în provincia Marmaris, nu departe de locul în care se află "My Solaris", în valoare de 780 de milioane de dolari. Ambele sunt înregistrate în Maldive. Cu toate acestea, faptul că `My Solaris` a rămas în portul de croazieră din Bodrum, o cunoscută staţiune de pe litoralul turc, a atras atenţia caselor de avocatură engleze, care au remarcat că portul este listat la bursa londoneză, scrie Rador.
Vestea s-a scurs în presa britanică, cu ipoteza unei încălcări a sancţiunilor din Marea Britanie; fapt care l-a determinat pe magnatul rus să mute din nou cele două iahturi ale sale, care au părăsit porturile unde ancoraseră încă din martie şi s-au îndreptat spre Gocek. Poveste care s-ar putea repeta şi în lunile următoare, având în vedere că, potrivit relatărilor presei turce, iahturile vor fi nevoite să părăsească zona odată cu sosirea toamnei.
Potrivit site-ului Lloyd's Intelligence List, iahtul de 140 de metri "My Solaris" a părăsit portul Barcelona în data de 8 martie, iar două zile mai târziu după intrarea în vigoare a sancţiunilor Marii Britanii se afla în largul Siciliei, după care pe 12 martie a acostat la Tivat, Muntenegru, de unde a pornit spre portul Bodrum, din sudul Turciei. Iahtul a urmat un traseu care, fără a intra în apele greceşti, i-a permis să evite sancţiunile europene, care au început în data de 15 a acelei luni. Cealaltă ambarcaţiune, "Eclipse", cu lungime de 140 de metri, două piste pentru aterizarea elicopterului şi un mini submarin ataşat, a părăsit Antilele pe 3 martie, ajungând în portul Marmaris din Turcia pe 22, călătorind pe o rută care i-a permis să evite sancţiunile.
Decizia guvernului turc al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a nu aplica sancţiuni economice împotriva Rusiei şi de a lăsa spaţiul aerian deschis, a făcut din Turcia una dintre puţinele destinaţii disponibile pentru ruşii care au decis să părăsească ţara. Printre aceştia, aproximativ 20.000 de persoane de când a început conflictul în Ucraina, se numără dizidenţi, jurnalişti, academicieni şi chiar şi unii oligarhi care fuseseră apropiaţi de preşedintele rus Vladimir Putin.
Abramovici, considerat capabil să medieze cu Kremlinul datorită relaţiilor sale apropiate cu preşedintele rus Putin, a fost prezent pe 29 martie la Istanbul, când delegaţii din Rusia şi Ucraina s-au întâlnit pentru a continua negocierile începute anterior în Belarus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News