După ce trustul lui Adrian Sârbu a luat decizia de a închide ediţia printată a cotidianului Gândul, începând cu data de 9 aprilie, fapt ce a dus la disponibilizarea unor angajaţi ai redacţiei, iată că la nici două luni, un grup din vechea gardă va părăsi redacţia, începînd cu data de 1 iunie.
Astfel, Adrian Cercelescu, fost redactor-şef adjunct al ziarului Gândul, trece la Jurnalul Naţional. El va fi redactor şef la ediţia online a ziarului din trustul Intact. Lui i se vor alătura alţi trei jurnalişti de la ediţia on line. Este vorba de şeful departamentului investigaţii, Gabriela Ştefan, alături de redactorii Alina Bădălan Turcitu şi Robert Veress.
Acestora li s-au mai adăugat de curând şi Liliana Ruse şi Marius Niţu, plecaţi la Realitatea TV, precum şi Dan Cărbunaru care s-a orientat către alt domeniu.
Surse apropiate din redacţie spun că şi alţi redactori sunt pe punctul de a părăsi gândul, astfel că, în aceste condiţii, actuala conducere va fi pusă într-o situaţie destul de delicată. Asta deoarece, targetul redacţiei pentru următoarea perioadă este de creştere a numărului de accesări, lucru greu de atins numai cu traduceri din presa străină şi a preluării unor informaţii de pe agenţiile de presă. În ultimul timp chiar s-a observat o scădere a calităţii textelor publicate, cu puţine excusivităţi, tendinţa fiind de reaşezare pe piaţa media, după ce, cititorii fideli ai printului s-au pierdut.
În momentul de faţă, din vechea gardă de o sută de oameni care a plecat la drum acum şase ani, nu au mai rămas decât şapte redactori, printre aceştia numărându-se Cristian Tudor Popescu şi Lelia Munteanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu