EXCLUSIV  Sebastian Burduja, decizie privind referendumul lui Nicușor Dan

Sebastian Burduja Foto: Crișan Andreescu
Sebastian Burduja Foto: Crișan Andreescu

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, se află față în față cu Bogdan Chirieac. Aceștia au vorbit despre referendumul pe care l-a propus primarul general, Nicușor Dan, în București.

Întrebat de Bogdan Chirieac cum vede referendumul (din calitatea sa de președinte al PNL București), pe care vrea să-l organizeze Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, arată că:

"În primul rând, principiul de a consulta cetățenii este unul corect. De câte ori avem o asemenea întrebare sau două asemenea întrebări fundamentale care țin de modul în care Bucureștiul e gestionat între primăria generală și sectoare, este corect să te adresezi oamenilor.

Ca inițiativă mi se pare una binevenită. Cu atât mai mult, cu cât vedem în fiecare zi, inclusiv recent, la planșeul de la Unirii, că există suprapuneri de atribuții, discuții și dezbateri legate de cine emite autorizațiile și așa mai departe. În același timp, cred că Bucureștiul este un oraș complex. Putem să discutăm de o regândire a lui, dar trebuie atins acest echilibru între o dezvoltare urbană integrată și coordonată (și aici e rolul primăriei generale, să găsească o formulă de echipă cu sectoarele și a avea puterea cât mai aproape de cetățeni, unde au un rol, sigur, primăriile de sector)", spune Sebastian Burduja.

Singura capitală civilizată care nu are o unitate care valorifică deșeurile

"În ideea de a lua banii de la sectoare și a-i da primarului general, dumneavoastră, ca președinte al PNL București, cum ați vota?", l-a mai întrebat Bogdan Chirieac pe Sebastian Burduja.

"Asta vom analiza în interiorul filialei, în următoarele zile. Abia au fost publicate întrebările, urmează să avem un birou municipal și vom cântări foarte bine argumentele (...). Ce e cel mai important e ce consideră bucureștenii aici. Cum văd ei o viață mai bună în acest oraș? Cum se raportează ei la primarul de sector, la primarul general?

E și o chestiune de capacitate. Poate o singură primărie să gestioneze toate problemele Bucureștiului? Numai dacă luăm problematica deșeurilor...

Și chiar vorbeam cu Ciprian Ciucu aseară chestiunea asta. Să presupunem că mâine, primăria generală ar gestiona toate deșeurile din București, nu doar ultima parte a lanțului.

Pentru că, pe reglementările actuale, la primăria generală este doar partea finală - să ducă gunoiul la groapă și să-l valorifice eventual.

Dar noi nu am fost în stare să facem asta în București.

Suntem singura capitală civilizată care nu are o unitate care valorifică deșeurile și produce energie. Le ducem la groapă, ca acum nu știu câți ani. Dar să faci colectare, procesare, sortare, toate lucrurile astea, să le faci doar într-o instituție, cred că e destul de complicat pe termen scurt. Dar de-asta e foarte bine că întrebăm bucureștenii", spune ministrul Energiei.

"Deci rămâneți în această idee - bucureștenii să-și aleagă. Dar să știți că eu vreau să fie bine, dar nu știu cum se face, că nu sunt specialist.  E cum m-ați întreba pe mine cum decurge procesul de fisiune nucleară la Cernavodă... Teoretic știu, dar practic nu știu (...). Fuziune încă n-am reușit. Dacă reușim o să fie bine pentru toată lumea", conchide Bogdan Chirieac.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel